www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bancile americane de investitii se imprumuta de la Federal Reserve

Autor: Bancherul.ro
2008-03-20 10:42
Băncile americane Goldman Sachs Group Inc si Morgan Stanley testează un nou program care permite băncilor de investitii să se împrumute direct de la banca centrală americană, Federal Reserve, relatează Reuters.

Lehman Brothers a împrumutat 2 miliarde dolari în cadrul acestui program, a anuntat miercuri trustul media CNBC. Purtătoarea de cuvânt a băncii Lehman nu a putut fi contactată imediat pentru comentarii.

În încercarea de a stabiliza pietele caracterizate de nervozitate, Federal Reserve a decis duminică să permită băncilor de investitii să se refinanteze de la Fed si să folosească în acest scop o gamă largă de garantii.

Pietele au fost instabile după ce prăbusirea bruscă a băncii Bear Stearns Cos Inc a fortat banca de investitii să accepte preluarea de către JPMorgan Chase & Co la un pret derizoriu.

Fed a coborât, totodată, rata de refinantare pentru împrumuturile dealerilor de la 3,5% la 2,5%, în cadrul a două actiuni separate care au avut loc în această săptămână.

Goldman Sachs vrea să utilizeze facilitatea de refinantare oferită de Fed în cursul acestei săptămâni, a spus un purtător de cuvânt. Directorul financiar al Morgan Stanley, Colm Kelleher, a spus că banca sa a testat deja programul.

Directorul financiar de la Lehman Brothers Holdings Inc, Erin Callan, a spus în cadrul unei conferinte telefonice de marti că dealerii se pot refinanta în conditii atractive.

"Ne asteptăm ca dealerii să înceapă să acceseze noul program", a spus Callan. Programul este o declaratie de încredere către părtile cu care Lehman face tranzactii si care finantează această bancă, ceea ce va permite, totodată, băncii să finanteze mai multe dintre afacerile clientilor săi, a adăugat Callan.

În august, când s-au declansat problemele de pe pietele titlurilor de valoare, Fed a coborât rata de refinantare pentru băncile comerciale. La putin timp după aceea, primele patru bănci din Statele Unite si o bancă internatională importantă au împrumutat în total peste 2 miliarde dolari, prin intermediul facilitătii de refinantare, pentru îndepărtarea stigmatului de a obtine finantare pe termen scurt de la banca centrală.