Murat Atay este noul director general al GarantiBank |
Autor: Bancherul.ro 2009-04-01 12:43 |
|
GarantiBank are un nou director general in persoana lui Murat Atay, care a preluat oficial noua functie incepand cu 31 martie 2009. Murat Atay il inlocuieste pe Berat Icinsel, care a coordonat activitatea GarantiBank incepand din octombrie 2005, se precizeaza intr-un comunicat al bancii.
Dl. Murat Atay aduce sucursalei din Romania a GarantiBank o experienta de peste 15 ani in cadrul Garanti Turcia, in prezent cea mai mare banca privata din Turcia, avand active de peste 45 miliarde EUR si profit de aproximativ 1 miliard EUR la sfarsitul anului 2008. In cadrul experientei sale bancare extinse, Dl. Atay a coordonat cea mai mare unitate bancara a Garanti Turcia, avand in administrare active de peste 3 miliarde USD.
Dl. Murat Atay are 38 de ani, este casatorit si are doi copii. Este licentiat in stiinte economice si administrative si a absolvit un program MBA in Finante la Universitatea Yeditepe din Istanbul.
„Numirea in functia de Director General al GarantiBank ma bucura si ma onoreaza. Preiau de la Berat Icinsel sucursala din Romania a GarantiBank care a inregistrat o crestere semnificativa in ultimii doi ani, de cand a inceput transformarea acesteia intr-o banca universala, cu produse si servicii pentru toate segmentele de clienti. Principalul meu obiectiv va fi consolidarea activitatii, o etapa care urmeaza in mod normal unei extinderi accentuate, precum cea prin care a trecut GarantiBank in ultima perioada. In prezent avem 49 de agentii in toata tara, peste 640 de angajati, am incheiat anul 2008 cu active de peste 450 milioane de EUR si peste 50.000 de clienti. Sunt aici pentru a continua si amplifica acest succes, pentru a creste cota de piata a bancii si numarul de clienti, continuind dezvoltarea portofoliului de produse si servicii oferit.”, a declarat Murat Atay.
Dl. Berat Icinsel urmeaza sa isi continue activitatea in cadrul grupului Garanti din Turcia.
|
|