FMI a obtinut acorduri scrise de la bancile straine privind sustinerea subsidiarelor din Romania |
Autor: Bancherul.ro 2009-03-27 08:18 |
|
FMI a obţinut acorduri scrise de la toate cele nouă bănci-mamă ale principalelor instituţii de credit din Romānia, prezente joi la discuţiile de la Viena, care s-au angajat să nu retragă capital şi garantează participarea cu capital suplimentar pentru susţinerea subsidiarelor locale.
"Suntem conştienţi că este īn interesul nostru colectiv şi īn interesul Romāniei să subscriem la angajamente coordonate de a menţine īn īntregime expunerea pe piaţa romānească", se arată īntr-o declaraţie comună a celor nouă grupuri financiare publicată de FMI.
Anterior, surse de la Viena, unde au avut loc discuţiile, au declarat pentru MEDIAFAX că FMI a obţinut acordul scris de la opt bănci-mamă ale principalelor instituţii de credit din Romānia, din cele nouă prezente la discuţii, īntālnirea fiind īntreruptă īn aşteptarea reprezentantului celei de-a noua bănci.
Oficialii băncilor-mamă din cele patru state de origine (Austria, Italia, Franţa şi Grecia) s-au angajat să participe la programul de relansare economică a Romāniei, conform acordului de sprijin multilateral extern anunţat miercuri, şi să furnizeze capital subsidiarelor locale, acolo unde va fi nevoie.
La īntālnirea de la Viena au participat, alături de oficiali FMI, CE, BM, BERD şi BEI, preşedinţii Erste Group, Volksbank, Raiffeisen International, Societe Generale, UniCredit, EFG Eurobank, National Bank of Greece, Alpha Bank, Piraeus şi prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu.
Băncile se angajează să susţină subsidiarele din Romānia
Băncile internaţionale se angajează să susţină subsidiarele din Romānia, pentru a "confirma că situaţia financiară bună a acestor instituţii afiliate va fi conservată īn perioada de turbulenţe de piaţă şi īncetinire economică, pentru a demonstra angajamentul nostru pe termen lung īn dezvoltarea economiei romāneşti şi pentru a ne semnala disponibilitatea de a contribui la eforturile comunităţii internaţionale de a implementa un răspuns comprehensiv şi bine coordonat la criză", se mai arată īn document.
"Am luat la cunoştinţă că subsidiarele noastre din Romānia vor trebui să-şi ajusteze operaţiunile conform cu condiţiile economice dificile. Un necesar de capital suplimentar nu poate fi exclus, şi vom furniza acest capital acolo unde va fi necesar. Suntem pregătiţi să facem aceste angajamente, īn cadrul programelor multilaterale de sprijin, īn termeni bilaterali cu BNR, şi cu implicarea autorităţilor de supraveghere din ţările noastre de provenienţă, conform cadrelor legislative europene şi naţionale", se mai arată īn comunicat.
Cele nouă bănci salută acordul de finanţare externă convenit de Romānia cu reprezentaţtii FMI şi consideră că acesta va asigura consolidarea stabilităţii financiare şi macroeconomice īn Romānia.
Romānia a convenit asupra unui acord stand-by pe doi ani cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD urmānd să ajungă la 19,95 miliarde euro.
Programul de ajutor extern urmează să fie discutat de Consiliul Executiv al FMI de la Washington īn următoarele săptămāni, iar prima tranşă a finanţării, de cinci miliarde euro, va fi disponibilă imediat după aprobare.
|
|