www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Moody's reconfirma ratingurile Romaniei

Autor: Bancherul.ro
2009-03-20 15:11
Agenţia de evaluare financiară Moody's a reconfirmat, vineri, ratingurile României pentru datorii şi depozite în monedă locală şi valută, pe termen lung şi scurt.

Moody's Investors Service a confirmat, vineri, ratingul guvernului României pentru depozite în valută la "Baa3", calificatrivele acordate obligaţiunilor în lei şi valută străină la "Aa3", respectiv "A1", ratingul obligaţiunilor în monedă străină pe termen scurt la "P-1" şi cel al depozitelor în valută pe termen scurt la "P-3", se arată într-un comunicat al agenţiei, publicat vineri.

"Statutul investment-grade al României este susţinut de gradul moderat de îndatorare al Guvernului. Consolidarea instituţională, aflată în aprofundare graduală, derivă din aderarea la Uniunea Europeană din 2007 şi este, de asemea, un factor important", a declarat Kenneth Orchard, vicepreşedinte şi senior analyst la Moody's Sovereign Risk.

Moody's anticipează că România va obţine, de la Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), un pachet multilateral de sprijin de peste 20 miliarde euro, printr-un acord pe doi ani.

Moody's a reconfirmat, vineri, ratingurile guvernului României pentru datorii şi depozite în monedă locală şi valută străină, pe termen lung şi scurt, decizia fiind argumentată şi prin obţinerea unui program de finanţare de la FMI şi UE.

"Afirmarea ratingului are ca premiză obţinerea unui program de finanţare FMI/UE, cuplat cu o ajustare fiscală eficientă", se arată într-un comunicat Moody's, publicat vineri.

Potrivit agenţiei de rating, aproximativ jumătate din pachetul de sprijin extern va fi furnizat de FMI, restul urmând să fie asigurat de instituţiile UE.

Programul va fi structurat, cel mai probabil, în jurul alocării fondurilor acordate de FMI către echilibrarea balanţei de plăţi, în timp ce banii de la UE vor fi utilizaţi pentru finanţarea bugetului, relaxând astfel problemele de lichiditate, scriu analiştii Moody's.