Valentin Lazea: Guvernul trebuie sa fie atent cu investitiile in economie, pentru a nu majora deficitul bugetar |
Autor: Bancherul.ro 2009-03-18 18:33 |
|
Daca Guvernul ia decizia de a investi 3 miliarde de euro în economie şi acest lucru ar conduce la creşterea deficitului bugetar, ieşirile de capitaluri ar putea fi de 6 miliarde de euro, pe fondul creşterii neîncrederii investitorilor străini, a declarat Valentin Lazea, economistul-sef al BNR.
"Ceea ce dăm cu o mână luăm cu alta", a mai spus Lazea, citat de Mediafax.
În opinia economistului-şef al BNR, un acord cu Fondul Monetar Internaţional ar trebui să crească rezerva naţională a României, să amelioreze percepţia investitorilor străini şi să întărească dorinţa autorităţilor pentru ajustări structurale.
Reducerea deficitului de cont curent şi a celui bugetar ar trebui să reprezinte principalele priorităţi ale autorităţilor române, a declarat economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, care a arătat că o creştere a acestora ar deteriora percepţia investitorilor străini şi ar conduce la ieşiri de capital.
"Orice gest care strică încrederea străinătăţii riscă să strice mult mai mult decât beneficiile care ar putea fi aduse economiei", a afirmat Lazea, la un seminar organizat miercuri de Ziarul Financiar şi PricewaterhouseCoopers.
|
|