Creditul de la FMI ar putea sa se ridice la 19 miliarde euro |
Autor: Bancherul.ro 2009-03-18 08:27 |
|
Un eventual pachet financiar contractat de România ar urma să se ridice la o valoare totală de 19 miliarde euro, fonduri atrase de la FMI, UE şi alte instituţii financiare, au declarat, marţi, surse apropiate negocierilor dintre autorităţile române şi membrii delegaţiei FMI.
"Din câte se cunoaşte, este vorba de 19 miliarde euro, dar discuţiile se concentrează acum asupra problemelor macroeconomice, nu asupra sumei", au afirmat sursele citate.
Surse guvernamentale au declarat, în urmă cu o săptămână, pentru MEDIAFAX, că, în urma evaluării făcute de Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională, România intenţionează să împrumute aproximativ 19 miliarde de euro printr-un pachet de finanţări de la Comisia Europeană şi FMI, instituţia de la Washington urmând să contribuie cu 12 miliarde de euro.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că este de părere că va trebui negociată o perioadă de graţie de cinci-şapte ani în legătură cu împrumutul extern, astfel încât România să înceapă să returneze banii împrumutaţi într-un moment de vârf al atragerii de fonduri de la UE.
Înainte reuniunii acestui comitet, preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc şi membrii delegaţiei Fondului Monetar Internaţional au discutat aproximativ două ore despre pachetul de împrumut care urmează să fie contractat de România de la instituţiile financiare.
|
|