Romania, Polonia si Ungaria se grabesc sa adopte euro ca scut pentru criza financiara |
Autor: Bancherul.ro 2009-02-25 20:48 |
|
Polonia a cerut miercuri o abordare comună cu alte ţări din Europa Centrală şi de Est pentru reguli mai flexibile īn ceea ce priveşte adoptarea euro, element considerat de unele dintre statele din regiune ca un posibil scut īmpotriva crizei globale, relatează Reuters.
Si premierul roman, Emil Boc, a declarat ca este necesara o accelerare a procesului de adoptare a monedei unice de catre Romania.
Premierul polonez Donald Tusk a spus că accentuarea turbulenţelor economice reprezintă un argument īn favoarea schimbării unora dintre cerinţele pentru adoptarea euro, comentarii asemănătoare celor făcute marţi de omologul său ungar.
Tusk a indicat, de asemenea, că o abordare concertată ar putea fi necesară şi īn ceea ce priveşte intrarea Poloniei īn vara aceasta īn ERM-2 (Exchange Rate Mechanism), anticamera zonei euro ce reprezintă textul de stabilitate pe care moneda naţională trebuie să īl treacă timp de doi ani şi apoi īnlocuirea zlotului cu euro īn 2012.
"Dacă strategia poloneză va fi īmplinită, atunci vom avea nevoie de discuţii cu parteneri", a declarat premierul polonez.
"Merită să construim o serie de argumente pentru simplificarea procesului de adoptare a euro. Alături de alţi aspiranţi, vrem să ne gāndim la modalităţi prin care să parcurgem etape ce să facă aspiraţiile noastre mai realiste", a adăugat Donald Tusk.
Varşovia a īntrunit cele mai multe dintre criteriile de la Maastricht pentru adoptarea euro, dar īn prezent are probleme din cauza deficitului şi a inflaţiei.
Premierul polonez a spus că ţara sa va avea nevoie de cāteva zile ca să discute chestiunea, inclusiv la o īntrunire informală de duminică a Consiliului European.
Marţi, premierul ungar Ferenc Gyurcsany a spus că Uniunea Europeană (UE) ar trebui să scurteze perioada īn care unei ţări candidate i se cere să stea īn ERM-2.
Dintre cele 12 state foste comuniste care s-au alăturat UE īn 2004 şi 2007, Cipru, Malta, Slovacia şi Slovenia au adoptat moneda unică, iar zona euro numără īn prezent 16 ţări.
|
|