www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Fermele ar putea fi finantate de banci pentru campania de primavara

Autor: Bancherul.ro
2008-03-15 21:04
Marile ferme ar putea fi creditate de bănci pentru finantarea campaniei agricole de primăvară, urmând să primească sume de bani în contul plătilor europene pe hectar, a anuntat, joi, într-o conferintă de presă la Cluj, ministrul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, Dacian Ciolos.

"Vom discuta cu băncile pentru a găsi un mecanism prin care, pentru fermele mari, care au suprafete mari si care au nevoie de bani pentru campania de primăvară, să se poată acorda avansuri financiare pe maximum trei luni”, a afirmat Ciolos, citat de Mediafax.

El a explicat că, pe baza unor notificări din partea Agentiei de Plăti si Interventii pentru Agricultură (APIA), prin care se confirmă că fermierul este înregistrat cu o anume suprafată si ar avea dreptul la o anumită sumă de plată, băncile ar putea acorda avansuri pentru finantarea campaniei agricole de primăvară.

Ministrul Agriculturii a subliniat că, pentru sprijinirea agricultorilor, pe lângă subventia de un leu pe litrul de motorină aprobată deja, Ministerul Finantelor va veni în următoarea sedintă de Guvern cu un proiect de hotărâre prin care se va reduce acciza la motorina care va fi utilizată în campania agricolă de primăvară.


Potrivit lui Dacian Ciolos, propunerea a fost ca acciza la motorinăsă fie redusă de la 276 de euro pe mia de litri la 100 de euro pe mia de litri.

"Pretul motorinei va ajunge, astfel, la 1,6-1,7 lei pe litru”, a arătat ministrul Agriculturii.

Dacian Ciolos s-a întâlnit, joi, la Cluj, cu responsabili ai Directiei Agricole Cluj, ai APIA, dar cu procesatori si producători de lapte.