www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bursele europene sufera o scadere record din ultimii sase ani

Autor: Bancherul.ro
2009-02-21 12:14
Acţiunile europene s-au ieftinit vineri până la un nivel minim al ultimilor şase ani, în contextul în care investitorii au vândut titlurile ca să facă plasamente în obligaţiuni sau în aur, adâncirea crizei economice generând pesimism şi temeri cu privire la naţionalizări, scrie Reuters.

Creşterea aversiunii faţă de risc a scumpit contractele la termen (futures) pentru aur peste pragul psihologic de 1.000 dolari/uncie, cel mai ridicat nivel al ultimelor 7 luni, iar titlurile de stat din zona euro au avansat după publicarea statisticilor slabe referitoare la puterea de cumpărare.

Acţiunile bancare au fost cele mai afectate, iar titlurile Credit Agricole s-au ieftinit cu 9%, cele ale Royal Bank of Scotland, cu 11,5%, în timp ce acţiunile băncii elveţiene UBS s-au depreciat cu 14%, cele ale grupului Dexia, cu 8,4%, iar cele ale Commerzbank, cu 8,6%.

Indicele FTSEurofirst 300, al principalelor acţiuni europene, a închis şedinţa în scădere cu 3,3%, la 738,57 puncte, după un declin până la 736,27 puncte, nivel minim care nu a mai fost atins din martie 2003.

Indicele a coborât cu 7,3% săptămâna aceasta, a doua de coborâre. De la începutul anului, FTSEurofirst300 a scăzut cu peste 11%, după ce în 2008 a pierdut 45% din valoare, ca urmare a crizei creditelor, cea mai gravă de la Marea Depresiune din anii '30.

"Dacă facem o analiză a rezultatelor slabe publicate în decursul vremii, observăm că firmele publică date considerabil sub aşteptările pieţei şi nu este o surpriză că încrederea continuă să fie zdruncinată în condiţiile în care echipele de management anunţă perspective negative pentru restul anului", a spus un strateg de la Barclays Stockbrokers, Henk Potts.

"Mai ales în primul trimestru, ne aşteptăm ca piaţa să fie foarte volatilă. Sugerăm o strategie defensivă şi acţiunile companiilor cu profituri sigure", a adăugat Potts.

Cât priveşte evoluţia marilor pieţe europene, indicele FTSE 100 al bursei londoneze a coborât cu 3,22%, la 3.889,06 puncte, indicele Dax al pieţei germane de la Frankfurt, cu 4,76%, la 4.014,66 puncte, iar indicele CAC 40 al pieţei pariziene, cu 4,25%, la 2.750,55 puncte.