www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Perspectivele privind evolutia economiilor din centrul si estul Europei sunt inca optimiste

Autor: Bancherul.ro
2009-02-05 08:40
Perspectivele privind evoluţia economiilor din centrul şi estul Europei sunt încă optimiste, iar regiunea nu se va confrunta probabil cu o recesiune în acest an, dar va avea nevoie de ani întregi până la reluarea unei creşteri viguroase, comentează Reuters.

Guvernele şi instituţiile financiare au revizuit în scădere estimările pentru creşterea economică a Poloniei, Cehiei, Ungariei şi a altor state, dar analiştii spun că oficialii nu au luat în considerare scenariile cele mai pesimiste, în condiţiile în care noile semnale negative din Rusia este improbabil să ajute.

Perspectivele referitoare la temperarea creşterii economice şi la scăderea dobânzilor cheie au speriat, de asemenea, investitorii şi au accentuat o vânzare masivă pe pieţe, ce fusese susţinută de creşterea rapidă din sectorul serviciilor şi al producţiei industriale ieftine din regiune.

În Polonia, cel mai mare dintre statele noi membre ale Uniunii Europene (UE), ministrul de finanţe Jacek Rostowski a spus anul trecut că este "imun" la criză. Rostowski a menţinut o estimare de creştere de 4,6-5%, chiar dacă problemele economice au subminat principala regiune de exporturi, zona euro.

De atunci, guvernul a revizuit în scădere cifrele, la un scenariu mai pesimist, de 1,7%. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a prezentat, însă, o estimare de 1,5%.

Cei mai mulţi dintre economişti sunt optimişti, însă, mai ales în ceea ce priveşte perspectivele pentru Cehia, Ungaria şi România.

"Ne confruntăm cu un risc foarte accentuat ca toate economiile din regiune să se confrunte cu o recesiune", a spus un economist de la Wood & Company, Raffaella Tenconi, care a adăugat că "va fi un an oribil".

În ceea ce priveşte estimările optimiste, există mai multe elemente în joc, de la incapacitatea de a înţelege viteza crizei până la dorinţa unor instituţii de a-şi salva imaginea prin reduceri treptate, mai degrabă decât prin a tăia brusc trei sau patru puncte procentuale.

Dacă aceasta a fost, însă, o tendinţă a guvernelor şi a băncilor centrale, acum pare a fi pe cale de dispariţie, în condiţiile în care companiile străine care deţin majoritatea industriei din regiune au concediat mii de salariaţi şi au tăiat orele de muncă.

Economiştii spun că acest lucru poate crea cicluri negative, care să determine o comprimare şi mai adâncă a creşterii, în condiţiile în care Cehia a revizuit în scădere luna trecută estimările pentru 2009, de la 3,7% la 1,4%. Săptămâna aceasta, ministrul ceh de finanţe Miroslav Kalousek a spus că rata ar putea scădea sub zero.

Ungaria a avertizat că economia s-ar putea comprima anul acesta cu 2,5-3%, de la estimările anterioare de scădere cu 1%.

Problemele tot mai accentuate ar putea crea neconcordanţe grave cu politica, afectând veniturile bugetare şi urcând cheltuielile sociale.

Speriate de problemele din trecut legate de datoria străină ridicată, guvernele nu se simt în stare să găsească o cale de ieşire din criză cum au făcut vecinii lor occidentali, în condiţiile în care riscurile creditării sunt accentuate de fluctuaţiile valutare din ultimele luni.