www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Cum va relaxa BNR politica monetara: va scadea dobanda sau va injecta lichiditate?

Autor: Bancherul.ro
2009-02-03 20:07
Bancherii sunt in consens cu privire la ceea ce trebuie sa faca miercuri Banca Nationala a Romaniei (BNR): e nevoie de o relaxare a politicii monetare, pentru ca exista un blocaj al creditarii iar dobanzile in lei sunt la niveluri mari.

Modalitatea de relaxare a politicii monetare este insa disputata intre diversi analisti. Unii considera ca BNR ar trebui sa scada atat dobanda de referinta cat si nivelul rezervelor minime obligatorii (RMO), in timp ce altii spun ca banca centrala trebuie sa actioneze doar pentru sporirea de lichiditati pe piata, aceasta fiind singura modalitate de scadere a dobanzilor.

Majoritatea analiştilor membri ai Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) considera ca banca centrală va menţine rata dobânzii cheie la 10,25% la şedinţa de politică monetară de miercuri, dar ar putea să reducă rata rezervei minime obligatorii la lei.

"Menţinerea la 10,25% a dobânzii de politică monetară a fost estimată de către 57% dintre participanţii la sondaj, diferenţa de 43% estimând reducerea acesteia. În ceea ce priveşte rata rezervei minime obligatorii la pasivele în lei, 93% dintre participanţii la sondaj estimează scăderea acesteia, diferenţa de 7% estimând menţinerea acesteia la 18%", se arată în comunicatul transmis, marţi, de AAFBR, ce prezintă opiniile exprimate de membrii AAFBR în cadrul unui sondaj intern.

De asemenea, 57% dintre participanţii la sondaj estimează că Banca Naţională a României (BNR) va menţine rata rezervei minime obligatorii la pasivele în valută la 40%, diferenţa de 43% estimând scăderea acesteia.

AAFBR este o asociaţie profesională fără scop lucrativ, înfiinţată în ianuarie 2008 şi care reuneşte în rândurile sale peste 40 de analişti şi manageri de portofoliu din sectorul bancar, al fondurilor de pensii şi al societăţilor de administrare a investiţiilor, precum şi al societăţilor de asigurări şi piaţa de capital.

Economistul-şef al BCR, Lucian Anghel, considera ca Banca Naţională a României va opera reduceri succesive ale dobânzii, în paşi mărunţi, de 0,25 de puncte procentuale, concomitent cu ajustări treptate şi ale rezervelor minime obligatorii.

"Cred că vom vedea scăderi în paşi mărunţi, de câte 0,25 de puncte procentuale, dar BNR va menţine tot timpul un ecart de cel puţin 3 puncte procentuale între dobânda de politică monetară şi inflaţie", a spus Anghel, citat de Mediafax.

El a arătat că fără o scădere treptată a dobânzilor, economia românească nu îşi va putea reveni, mai ales că în noiembrie şi decembrie s-au văzut reduceri ale creditului în termeni nominali.

"Economia românească nu va putea funcţiona, în stadiul actual, cu o creştere de o singură cifră a creditului. Firmele nu vor putea merge în continuare dacă vom avea o creştere a creditului de numai 5% în acest an", a continuat Anghel.

Anghel anticipează o reducere a ratei de politică monetară încă din şedinţa de miercuri a Consiliului de Administraţie a BNR, arătând că măsurile care vor fi adoptate miercuri, o să fie un indiciu pentru modul în care colaborează actualul guvern cu banca centrală.

"O reducere a dobânzii şi, posibil, a scăderii rezervelor minime obligatorii ar demonstra o colaborare bună cu guvernul, că BNR ajută Ministerul Finanţelor", a afirmat Anghel.

BNR a majorat, în 2008, de şapte ori rata dobânzii de politică monetară, care a urcat de la 7% la începutul anului la 10,25% după întâlnirea de la 1 august, nivel care s-a menţinut până în prezent.

În octombrie 2008, banca centrală a decis reducerea ratelor la rezervele minime obligatorii de la 20% la 18% din valoarea depozitelor constituite la bănci, începând cu perioada de aplicare 24 noiembrie-23 decembrie 2008, măsură care a vizat îmbunătăţirea gestiunii lichidităţii de pe piaţa monetară interbancară, inclusiv în condiţiile amplificării turbulenţelor de pe piaţa financiară internaţională, în scopul asigurării unei finanţări sustenabile a economiei.

Anghel a mai explicat că, la fel ca în cazul inflaţiei, relaxarea politicii monetare se va resimţi cu o anumită întârziere în economia reală, în reluarea creditării. În cel mai optimist scenariu cu privire la inflaţie, Anghel nu exclude intrarea acesteia în partea superioară a intervalului ţintit de banca centrală în 2009.

Pentru 2009, Banca Naţională a României a stabilit o ţintă de inflaţie de 3,5%, cu interval de variaţie de plus/minus un punct procentual.