Frauda la sucursala Deva a Broker Cluj |
Autor: Bancherul.ro 2009-01-29 08:25 |
|
Directorul sucursale din Deva a Broker Cluj, Adriana Constantin, este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara pentru că a înşelat mai multe persoane cu diverse sume, valoarea prejudiciului stabilit până în prezent fiind de aproximativ 870.000 de lei.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2005 – decembrie 2008, directorul sucursalei, Adriana Constantin (41 de ani), ar fi încasat de la mai multe persoane fizice şi juridice sume de bani care urmau să fie folosite pentru efectuarea unor tranzacţii la Bursa de Valori Bucureşti şi Bursa de Mărfuri Sibiu. Ea ar fi eliberat, însă, clienţilor documente fictive pentru sumele încasate, însuşindu-şi o parte din banii destinaţi tranzacţiilor bursiere. O altă parte din sumele primite de la clienţi ar fi fost folosită pentru efectuarea de tranzacţii bursiere în nume propriu.
Astfel, între 2005 şi 2008, Adriana Constantin ar fi indus în eroare mai multe persoane care şi-au depus banii pentru tranzacţionarea de acţiuni. Clienţilor brokerului le-ar fi fost eliberate portofolii care conţineau date fictive, prin care le era atestată calitatea de acţionar la societăţile comerciale listate pe bursă.
"Din cercetări efectuate până în prezent, procurorii şi ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor au stabilit că femeia a produs un prejudiciu de 869.030,51 de lei. Cercetările sunt doar la început şi ne aşteptăm ca în zilele următoare să vină foarte mulţi hunedoreni să reclame înşelăciunea”, a declarat subinspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Directorul societăţii de brokeraj este cercetat pentru delapidare, înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) susţine că Broker Cluj nu a înştiinţat-o despre deficienţele din activitatea sucursalei Deva, ele fiind descoperite în urma unei anchete desfăşurate de Comisie, a anunţat miercuri arbitrul pieţei de capital.
În urma anchetei, arbitrul pieţei de capital a suspendat pentru 45 de zile autorizaţia de funcţionare a sediului secundar din Deva şi a dat o amendă de 10.000 lei directorului sucursalei, Adriana Constantin, căreia i-a şi interzis pentru o perioadă de cinci ani să mai desfăşoare activităţi care au legătură cu piaţa de capital.
Preşedintele Broker Cluj, Petru Prunea, declarase miercuri pentru NewsIn că frauda de la sucursala din Deva s-ar putea ridica la câteva zeci de miliarde de lei vechi, firma de brokeraj sesizând poliţia după ce a constatat ridicarea unor sume cu chitanţe false. El a adăugat că Poliţia Deva a pus sechestru asupra sucursalei, pentru a evita o eventuală scurgere a documentelor care urmează să fie trimise la sediul central al Broker Cluj.
Prunea a explicat că a început verificările după ce un cetăţean a venit, la sfârşitul lunii decembrie, şi a cerut să-şi vadă portofoliul, dar au constatat că nu avea portofoliul la Broker Cluj. În urma verificărilor, s-a constatat că s-au ridicat sume de bani cu chitanţe false, pentru care nu s-au efectuat operaţiuni de vânzare sau cumpărare.
Totodată, până la expirarea perioadei de suspendare a autorizaţiei de funcţionare a sediului secundar din Deva, Broker are obligaţia de a prezenta la CNVM situaţia fidelă şi corectă a clienţilor din această sucursală, precum şi a conturilor de valori mobiliare şi numerar ale respectivilor clienţi.
De asemenea, Comisia a precizat că rezultatele anchetei au fost transmise Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
|
|