www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Adrian Chichita, director carduri OTP Bank: Luam masuri pentru a ajuta clientii cu probleme la rambursarea creditelor

Autor: Bancherul.ro
2009-01-23 08:39
Din cauza situaţiei dificile şi a perspectivelor deloc optimiste privind creditele neperformante, băncile vin în întâmpinarea clienţilor cu probleme cu o serie de soluţii precum refinanţarea creditelor, schimbarea scadenţarului şi chiar amânarea de la plată pe perioade scurte, dacă debitorul a intrat în şomaj.

"OTP Bank implementează în prezent un set de măsuri menite a veni în sprijinul clienţilor care au astfel de probleme, le putem oferi asistenţă. Nu ne dorim să avem credite neperformante, şi dacă un client intră în dificultăţi, nimeni nu are de câştigat, nici clientul nici banca," spune Adrian Chichiţă, director carduri OTP Bank, citat de Money Channel.

Întrebat care sunt măsurile concrete care vor fi implementate, directorul de carduri al OTP Bank declară că nu se poate întocmi o grilă, pentru că asta ar putea fi interpretat greşit de clienţii cu probleme. Fiecare caz va fi analizat în parte şi se vor aplica măsurile cele mai potrivite, spune Adrian Chichiţă. Creşterea generalizată a dobânzilor se resimte în majorarea ratelor pe care clienţii le au de rambursat. În plus, deprecierea monedei naţionale vine să amplifice problemele.

Restanţele la creditele în lei însumau, în noiembrie 2008, peste un miliard 890 de milioane de lei, în creştere cu 192% faţă de aceeaşi lună din 2007. Restanţele pentru aceeaşi perioadă la creditele în valută depăşesc 900 de milioane de lei, cu 184% mai mari decât în noiembrie 2007.