www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BCR asigura plata cu cardul a biletelor RATB

Autor: Bancherul.ro
2009-01-19 14:35
Banca Comerciala Romana (BCR) ofera tuturor posesorilor de carduri bancare posibilitatea de a plati cu cardul serviciile de transport, la centrele de abonamente ale Regiei Autonome de Transport Bucuresti (RATB), se arata intr-un comunicat al bancii.

BCR a instalat si conectat in centrele de abonamente ale RATB un numar de 93 terminale electronice POS. In curand, posesorii de carduri vor putea face plati prin POS-urile BCR in toate unitatile RATB existente in Capitala.

BCR nu percepe comision posesorilor de carduri la plata prin POS.

Terminalele electronice pe care BCR le-a instalat in reteaua RATB utilizeaza tehnologie de ultima generatie, indeplinind toate standardele internationale in domeniu.

In prezent, reteaua de POS-uri a BCR a ajuns la aproape 15.200 de aparate, cota de piata a BCR atingand aproximativ 19% in tara si 29 % in Capitala. .

Pe segmentul emiterii de carduri BCR are o cota de piata de peste 22%, iar in Bucuresti detine peste 25% din piata cardurilor. Banca are, in prezent, aproape 2,5 milioane de carduri valide si ofera clientilor, persoane fizice si juridice, un numar de 24 tipuri de carduri, de debit si de credit, cu utilizare in tara si/sau strainatate, avind conturi in lei sau valute liber convertibile.