www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Sindicalistii din BCR continua negocierile cu conducerea bancii

Autor: Bancherul.ro
2009-01-14 20:15
Salariaţii BCR nu au īnceput astazi greva, asa cum era programat initial, dupa ce conducerea bancii le-a prezentat o noua oferta. Reprezentantii sindicali continuă negocierile cu conducerea băncii, potrivit Money Channel.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Independente din BCR, Ciprian Ionescu spune că este important că s-a făcut o ofertă şi că aceasta poate fi īmbunătăţită.

El spune că sindicatul are toată disponibilitatea pentru a ajunge la o īnţelegere, astfel īncāt nici clienţii BCR şi nici banca să nu fie afectaţi. Ciprian Ionescu a precizat că lămuririle cerute conducerii vizează propunerea acesteia de "remunerarea suplimentară a salariaţilor, īn funcţie de īndeplinirea unor criterii de performanţă".

Īn urma negocierilor de ieri, Ciprian Ionescu a transmis celor peste 8000 de angajaţi noua ofertă a BCR. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Independente se aşteaptă ca problema să fie soluţionată cāt de repede posibil. Vicepreşedintele BCR, Oana Petrescu a declarat că managementul BCR salută decizia sindicatelor de a anula greva şi a relua negocierile.

Conducerea băncii speră ca negocierile se vor finaliza, conform legii, cel tārziu pe data de 24 de ianuarie. Ciprian Ionescu a avut ieri o īnfăţişare la tribunal, ca urmare a plāngerii pe care a depus-o BCR. Managementul băncii consideră că motivele din spatele deciziei sindicatului nu au justificat īn mod real declanşarea grevei generale. Din Federaţia Sindicatelor Independente fac parte peste 7000 de salariaţi, din cei peste 9000 de angajaţi ai Băncii Comerciale Romāne.