www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Moody’s: Mai multe companii din Europa decat din SUA vor intra in incapacitate de plata in 2009

Autor: Bancherul.ro
2009-01-14 20:01
Agenţia de evaluare financiară Moody’s anticipează pentru 2009 o creştere puternică, la un nivel record, a numărului de companii din Europa care intră în imposibilitate de plată, mai ridicat decât în Statele Unite, ca urmare a condiţiilor economice dificile.

În baza datelor privind spredul obligaţiunilor corporatiste şi a creşterii şomajului, agenţia estimează că procentul companiilor europene care nu-şi vor putea plăti datoriile va ajunge la 18,3% până la sfârşitul anului 2009, peste recordul anterior de 16% atins în 2002.

O rată de 18,3% ar însemna că 55 de companii europene, care beneficiază de rating din partea Moody’s, vor intra în incapacitate de plată în următoarele 12 luni.

Moody’s a estimat, în decembrie, că procentul companiilor europene cu probleme de plată a datoriilor va urca la 12,5% până la sfârşitul lunii noiembrie 2009, de la nivelul de 2% înregistrat la sfârşitul anului 2008.

Această rată s-a plasat, la sfârşitul anului 2007, la 1,1%.

"Condiţiile economice din Europa sunt mult mai nefavorabile decât în intervalul 2001-2002", a declarat Kenneth Emery, director al Moody’s pentru cercetări în domeniul datoriilor corporatiste.

Estimările Moody’s au la bază spreadul fără precedent al obligaţiunilor corporatiste, mixul extrem de scăzut al ratingurilor companiilor şi probabilitatea mare de creştere a şomajului în 2009, se arată în comunicatul Moody’s.

Agenţia anticipează că procentul companiilor în imposibilitate de plată va atinge până la sfârşitul anului la 15,1% la nivel mondial, peste nivelul de 10,4% anticipat luna trecută, 4,4% la sfârşitul lui 2008 şi numai 1% în urmă cu un an, ca urmare a creşterii şomajului în SUA.

Astfel, circa 300 de companii nu îşi vor plăti datoriile la timp, în următoarele 12 luni.

Un număr de 104 companii cu rating din partea Moody’s nu şi-au putut plăti datoriile anul trecut, dintre care 86 din America de Nord şi 12 din Europa.