Portofoliul de credite al Alpha Bank Romania, care urmeaza a fi preluata de Unicredit, a ajuns in 2023 la 3.2 miliarde de euro expunere netă, reprezentând o creștere de 9% față de anul precedent, în timp ce depozitele clienților au depășit 3.5 miliarde de euro, în creștere cu aproximativ 18% față de anul anterior, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga:
• Profitul net a ajuns la aproximativ 38 milioane de euro, reflectând atât o performanță comercială remarcabilă, cât și o administrare eficientă a riscurilor;
• Capitalizarea și lichiditatea s-au menținut la niveluri ridicate, peste cerințele impuse de reglementările specifice industriei bancare.
În 2023, Alpha Bank Romania a continuat să sprijine activ dezvoltarea mediului de afaceri local.
Pe segmentul Corporate Banking, Alpha Bank Romania a înregistrat o creștere de 22% a portofoliului de credite atât prin dezvoltarea relațiilor de afaceri cu companii lideri de piață în sectoarele lor de activitate, cât și prin sprijinirea industriilor și a sectoarelor cheie ale economiei locale.
Banca și-a intensificat prezența pe segmentul creditelor sindicalizate atât ca participant, cât și ca aranjor în sectoare diverse, cum ar fi: energie, producție, agribusiness, logistică sau real estate.
În cursul anului 2023, Alpha Bank Romania a încheiat un parteneriat cu Fondul European de Investiţii (FEI) cu scopul de a acţiona ca intermediar financiar în cadrul componentelor Competitivitate şi Sustenabilitate ale Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Totodată, banca s-a alăturat celor trei noi programe naționale lansate de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), menite să stimuleze înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) în România.
În anul 2023, a fost finalizată cu succes și faza a doua a proiectului transformațional "Retail Digital Onboarding". Astfel, clienții persoane fizice au posibilitatea de a accesa credite de nevoi personale prin intermediul platformei disponibile pe site-ul băncii: www.alphabank.ro.
Tot în aria digitalizării, banca a pus la dispoziția clienților săi sistemul de plăți instant, oferit de Transfond. Serviciul este disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7, facilitează plăți sub 50.000 RON și se adresează atât persoanelor fizice, cât și companiilor.
În cursul anului, banca a continuat să investească în infrastructura de servicii oferite clienților premium, extinzând rețeaua de centre GOLD până la 30 de locații. Clienții aparținând acestui segment beneficiază de acces la piețele locale și internaționale de capital, fonduri mutuale, depozite la termen, carduri premium și asigurări, toate oferite de către personal calificat dedicat.
Anul 2023 a marcat totodată rezultate deosebite în istoria de 30 de ani a Alpha Bank Romania:
• Volumul de noi credite IMM a crescut cu 22%, portofoliul de credite IMM avansând astfel cu 25% față de finalul anului 2022;
• Volumul de noi credite de consum a crescut cu 12%, portofoliul de credite de consum avansând astfel cu 4% față de finalul anului 2022;
• Volumul tranzacțiilor inițiate de comercianți și procesate prin soluțiile de acceptare ale băncii a crescut cu 27% față de anul precedent, cu contribuții solide ale fiecărui tip de terminal: POS tradițional, Alpha phonePOS și soluții de tip e-commerce.
Alpha Bank Romania a continuat să sprijine cultura și educația financiară, prin parteneriatele cu Asociația pentru Promovarea Performanței în Educație (APPE), CFA România, universități și facultăți din domeniul economic.
Totodată, în luna septembrie 2023, Alpha Bank România a inaugurat expoziția “Cele două fețe ale monedei. Mijloace de schimb - Capodopere ale artei”, găzduită de Muzeul Băncii Naționale a României (BNR). A fost pentru prima oară când Colecția numismatică Alpha Bank, una dintre cele mai importante colecții de monede antice din lume, a călătorit în afara granițelor Greciei.
Rezultatele financiare
La finalul anului 2023, portofoliul de credite al Alpha Bank Romania a ajuns la 3.2 miliarde de euro expunere netă, realizând o creștere de 9% față de anul precedent, în timp ce depozitele clienților au depășit 3.5 miliarde de euro, în creștere cu aproximativ 18% față de anul anterior.
Activele totale ale băncii au depasit 4.7 miliarde euro, crescând cu 11%, față de anul trecut.
Profitul net s-a situat la aproximativ 38 milioane de euro, reflectând atât o performanță comercială remarcabilă, cât și o administrare eficientă a costurilor si riscurilor.
Despre Alpha Bank Romania
Alpha Bank Romania este membră a Alpha Bank Group, unul dintre cele mai mari grupuri bancare și financiare din Grecia. Activitățile internaționale ale Grupului se extind pe lângă România, și în Regatul Unit, Luxemburg și Cipru.
Alpha Bank Romania este o instituție financiară aflată printre primele 10 bănci din țară, cu operațiuni de bancă universală. Bancă sistemică, cu o prezență națională de 30 de ani, Alpha Bank Romania oferă o gamă largă de servicii și produse moderne atât pentru persoane fizice, cât și pentru IMM-uri și segmentul corporativ.
Alpha Bank Romania este una dintre instituțiile financiare care a inovat sectorul bancar românesc, fiind prima bancă ce a lansat pe piața locală o aplicație care transformă un dispozitiv mobil android într-un terminal POS. Totodată, în 2019 a realizat prima emisiune de obligațiuni ipotecare din România, după ce în 2001 a fost prima bancă ce a introdus în oferta sa creditele pentru locuințe.