www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Craciun „eco” la OTP Bank Romania

Autor: Bancherul.ro
2008-12-22 16:42
Angajaţii OTP Bank România au adus un suflu „eco” sărbătorilor de iarnă şi şi-au îndreptat atenţia, o dată în plus, către copiii defavorizaţi. Compania continuă, astfel, acţiunile de responsabilitate socială pe care le-a trasat ca linie a activităţii curente.

Anul acesta, bradul de Crăciun al OTP Bank România a fost unul „verde”, nu numai prin prisma culorii, dar şi prin prisma modului în care a fost decorat. Copiii angajaţilor băncii au fost invitaţi să împodobească bradul din ornamente create chiar de ei, din materiale reciclabile. Micuţii au avut la dispoziţie zece zile pentru a crea decoraţiunile din cartoane, hârtie, sticle de plastic, lemn sau ziare. Eforturile celor mici au fost răsplătite cu jucării confecţionate din materiale cât mai naturale, iar pentru a deprinde grija faţă de mediu, angajaţii OTP Bank le-au oferit şi cartonaşe inscripţionate cu paşii pe care trebuie să îi facă pentru a păstra mediul cât mai curat.

„Cu toţii ne dorim o planetă mai verde, iar noi am decis să şi acţionăm în acest sens. Pe lângă programele interne de reciclare, anul acesta i-am implicat şi pe micuţi în acţiuni de protecţie a mediului, căci spiritul civic se cultivă de la vârste fragede”, a declarat Laszlo Diosi, CEO al OTP Bank România S.A.

Dacă, în această toamnă, OTP Bank România a contribuit la reabilitatea unei şcoli din Făget, judeţul Bacău, în apropierea sărbătorilor, angajaţii companiei au strâns cadouri pentru cei 47 de copii asistaţi de Fundaţia SOS Satele Copiilor şi găzduiţi în Satul SOS Bucureşti. Micuţii, 25 de băieti şi 22 de fete, au vârste cuprinse între 6 şi 17 ani.

S-au strâns aproximativ 300 de cărţi, 25 de cutii conţinând haine, jucării, rechizite, dulciuri şi alte obiecte şi a fost achiziţionată o imprimantă de care copiii aveau nevoie. Angajaţii OTP Bank au dăruit aceste cadouri copiilor în seara zilei de 18 decembrie, în Satul SOS Bucureşti, cu prilejul petrecerii de Crăciun a micuţilor.

OTP Bank România este membrǎ a OTP Group, unul dintre cele mai importante grupuri financiare din Europa Centrală şi de Est. În afara Ungariei, OTP Bank are operaţiuni în Romania, Muntenegru, Croaţia, Bulgaria, Rusia, Ukraina, Slovacia, Serbia. OTP Group deserveşte nu mai puţin de 13 milioane de clienţi, în 9 ţări, prin intermediul a 1500 de unitati teritoriale, prin intermediul retelei de ATM-uri şi prin sistemul de canale electronice.

Despre Fundaţia SOS Satele Copiilor

Fundaţia SOS Satele Copiilor România oferă o familie socială copiilor ajunşi în dificultate, îi ajută să îşi clădească singuri un viitor şi contribuie la dezvoltarea comunităţilor în care ei trăiesc. SOS Satele Copiilor România derulează 14 proiecte sociale, în cadrul cărora sunt ocrotiţi 525 de copii şi tineri, în mediu familial şi susţine anual peste 10.000 de beneficiari. SOS Satele Copiilor România, înfiinţată în 1990, este o asociaţie non-guvernamentală, membră a SOS Kinderdorf International (Austria).