www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Profitul sistemului bancar se dilata cu 43%

Autor: Bancherul.ro
2023-08-22 14:24

Profitul sistemului bancar a urcat cu 43% in prima jumatate a acestui an, la aproximativ 6,9 miliarde lei, comparativ cu 4,7 miliarde lei cat era in aceeasi perioada a anului anterior, conform statisticilor publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).


Castigul celor 31 de banci si o cooperativa de credit s-a datorat activelor in crestere si a unor indicatori de profitabilitate imbunatatiti.


Astfel, activele sistemului bancar au ajuns la aproape 738 miliarde lei la sfarsitul lunii iunie, mai mult cu 11%, echivalentul a 73 milarde lei, fata de anul precedent.


Rentabilitatea activelor (ROA) a crescut de la 1,45% la 1,88%, iar rentabilitatea capitalurilor (ROE) a avansat de la 16% la 21% in acest an.


Rata rentabilitatii activitatii de baza a crescut la 203% in iunie 2023, de la 183% in iunie 2022.


Indicatorul de solvabilitate se mentine constant, in urcare la aproape 23%, fata de 21% anul precedent.


Rata creditelor neperformante continua sa scada, ajungand la 2,65% in iunie 2023, de la 3,01% in iunie 2022.