CEC Bank a acordat o finanțare de 9,5 milioane de euro producătorului agricol Agroserv Măriuța, deținător al brandului Lăptăria cu Caimac, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:
Finanțarea include facilități atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, fiind destinată refinanțării portofoliului de credite al companiei de la Exim Banca Românească și ProCredit Bank.
„Finanțarea agriculturii a fost și este mereu o prioritate pentru CEC Bank. Ne bucurăm să începem o nouă colaborare în acest domeniu cu un jucător important, deținător al întregului lanț de producție – de la ferma vegetală și ferma zootehnică la fabrica de produse lactate premium. Proprietarii Lăptăriei cu Caimac au astfel avantajul unui business integrat, care permite controlul activ al calității pe întreg lanțul de aprovizionare iar noi, prin această nouă finanțare, continuăm să susținem prosperitatea afacerilor locale”, a declarat Laura Mihai, director Direcția Clienți Mari CEC Bank.
„Compania noastră este una integrată, acoperind întregul proces de producție, de la cultura de câmp, la ferma de vaci și până la producția lactatelor Lăptăria cu Caimac. Strategia Agroserv Măriuța pentru următorii ani se concentrează pe o dezvoltare atât pe orizontală, cât și pe verticală, având drept obiectiv principal diferențierea pe piața din România, prin furnizarea de bunuri și servicii de calitate superioară. Colaborarea cu CEC Bank este pentru noi un real ajutor, deoarece ne oferă o eficiență ridicată în gestionarea costurilor financiare curente și reprezintă o validare a viabilității planurilor noastre de dezvoltare pe termen lung, deschizând calea pentru finanțarea proiectelor noastre imediate, precum stația de biogaz și sistemul de spălare a ambalajelor”, a declarat Cornel Dănilă, Director General, Lăptăria cu Caimac.
Agroserv Măriuța a fost asistată pentru această refinanțare, cât si pentru demararea finanțării bancare pentru proiectele de investiții privind stația de biogaz și sistemul de spălare a ambalajelor, de către EY România.
„Este un privilegiu să fim consilierul de încredere al Agroserv Măriuța în aceasta etapă importantă în dezvoltarea companiei. Echipa noastră de consiliere în finanțări a pus la dispoziție cunoștințele sale privind piața locală și a sectorului agricol pentru a asigura structurarea eficientă și adecvată a finanțării companiei. EY este dedicată să sprijine creșterea sustenabilă a afacerilor locale și să furnizeze soluții care să contribuie la succesul clienților noștri”, a declarat Claudia Tudor, EY România, Senior Manager Debt Advisory.
Agroserv Măriuța este listată pe piața AeRO începând cu 21 mai 2021, iar în prezent are o capitalizare de piață de aproximativ 62 de milioane de lei.
Despre Agroserv Măriuța
Agroserv Măriuța este o companie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul bursier MILK, ce desfășoară o activitate agricolă mixtă de cultură vegetală combinată cu creșterea animalelor.
Începând cu anul 2018, compania și-a adăugat o nouă arie de business și anume procesarea laptelui de vacă, respectiv obținerea de produse lactate – lapte integral ambalat la sticlă, brânzeturi maturate, produse acidofile. Din dorința de a extinde afacerea de familie precum și identificarea unei nevoi de piață, respectiv de a găsi pe rafturile magazinelor produse lactate de calitate, sigure, nutritive și fără adaosuri, compania a lansat brandul „Lăptăria cu Caimac”.
De mai bine de trei ani Lăptăria cu Caimac livrează pe piață lactate naturale, fără adaosuri inutile, fără lapte praf și cu o grijă deosebită pentru a procesa minimal laptele. Produsele companiei sunt unice, provoacă industria și cresc ștacheta de calitate. De asemenea, Agroserv Măriuța este printre foarte puținele companii din România cu trasabilitate 100% pentru materia primă.
În prezent, Lăptaria cu Caimac produce și comercializează o gamă extinsă de lactate 100% naturale: lapte integral, iaurturi, smântână, brânză, cașcaval și derivate, dezvoltând permanent gama oferită. Cele mai recente lansări ale companiei sunt: gama de Kefir ce conține două produse obținute prin dublă fermentație – culturi lactice și drojdii și gama de cașcavaluri feliate.
Despre CEC Bank
CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de peste 61,7 miliarde lei, la sfârșitul lui 2022.
CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească și oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM și POS, internet banking (CEConline), mobile banking (CEC app) și magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse și servicii bancare 100% online.
Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro