Contul curent al balanței de plăți a înregistrat în primele patru luni din 2023 un deficit de 5.465 milioane euro, în scădere cu aproape 30% față de aceeași perioadă a anul anterior, potrivit datelor BNR.
Deficitul s-a redus semnificativ pe segmentul de bunuri, în premieră după mulți ani, și a crescut substanțial excedentul pe partea de servicii. Totuși, minusul pe segmentul de venituri primare s-a majorat cu circa zece procente în timp ce plusul de la cele secundare aproape a stagnat.
Pe segmentul combinat de bunuri şi servicii s-a consemnat o îmbunătățire excepțională, de circa 41%, a deficitului extern (de la aproape -6 miliarde euro la -3,5 miliarde euro).
Reducerea cu 8% a deficitului pe partea de bunuri (de la circa -9,3 miliarde euro până la -8,6 miliarde euro) a fost însoțită de un avans de 52% (dublu față de luna anterioară !) al soldului pozitiv la servicii (de la +3,3 miliarde euro la +5,1 milioane euro).
Seviciile de telecomunicații, informatice și informaționale au avut cea mai mare contribuție (+2.060 milioane euro, în creștere cu 29% față de aceeași perioadă a anului anterior). Totodată, s-au îmbunătățit soldurile la serviciile de transport (+26%) și rezultatul net la serviciile de prelucrare a bunurilor aflate în proprietatea terţilor (+20%). Deficitul din turism s-a redus cu 7,5%, după o creștere cu 40% a încasărilor.
Soldul pe segmentul de venituri primare (-2.377 milioane euro) s-a adâncit în domeniul negativ cu peste 200 milioane euro, după o majorare cu 11% a plăților. Sumele intrate pe partea de venituri secundare, care includ transferurile românilor plecaţi la muncă în străinătate, au crescut cu 8%, în timp ce ieșirile au avansat cu 10%. Astfel încât soldul pozitiv a mai urcat cu doar 1,4%, până la 422 milioane euro.
Investițiile străine, în scădere
Investițiile directe ale nerezidenților pe primele 4 luni din 2023 au totalizat 2.908 milioane euro, cu 13% mai puțin față de cele 3.327 milioane euro consemnate în aceeași perioadă a anului anterior. Din acestea, participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au fost de 3.382 milioane euro, iar creditele intragrup au însumat valoarea netă NEGATIVĂ de 474 milioane euro (în creștere cu aproape o treime față de finele lunii precedente).
Datoria externă totală a scăzut cu 1,6 miliarde euro în aprilie 2023 până la 153,12 miliarde euro, sumă cu 8,56 miliarde euro mai mare decât la finele anului trecut. De reținut reducerea consemnată pe segmentul datoriei pe termen scurt, în timp ce creșterea a venit exclusiv din sporul consemnat pe termen mediu și lung (aproape zece miliarde euro).
[1]
Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu și lung la finalul celei de-a patra luni a anului curent s-a situat la 14,8%, sub nivelul de 16,2% consemnat la finele anului trecut. Totodată, gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii a revenit la 5,2 luni (la fel ca în februarie, după 5,1 luni în martie), comparativ cu nivelul de 4,4 luni consemnat la 31 decembrie 2022.
[2]
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt cu rezervele valutare la BNR, calculată la valoarea reziduală (inclusiv ratele de capital scadente în următoarele 12 luni la datoria externă pe termen lung) a crescut din nou. Astfel, acest indicator critic, situat puțin peste 80% la finalul lui 2022, a urcat la 92,9% (cu încă două puncte procentuale doar în aprilie), la maximul ultimilor ani.