www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Dinu Patriciu vrea sa preia controlul fondului de investitii imobiliare Fabian

Autor: Bancherul.ro
2008-12-19 13:41
Firma Black Sea Global Properties Limited (BSGP), controlată indirect de omul de afaceri Dinu Patriciu, prin intermendiul Rompetrol Holding, a făcut o ofertă de 37,8 milioane de euro pentru preluarea integrală a fondului de investiţii Fabian, care deţine mai multe proprietăţi imobiliare īn Romānia.

BSGP deţine deja 25,2% din acţiunile Fabian Romānia, achiziţionate īn perioada 28 octombrie - 7 noiembrie 2008 prin intermediul companiei Finite Assets Limited, controlată de BSGP.

Oferta BSGP a fost făcută la un preţ de un euro pe acţiune, dublu valorii titlurilor Fabian la īnchiderea şedinţei de joi pe piaţa AIM din Londra. Astfel, īntregul pachet de acţiuni al Fabian Romānia a fost evaluat la 50,8 milioane de euro, se arată īntr-un anunţ al fondului de investiţii.

Fabian a fost īnfiinţat īn 2005 pentru realizarea de investiţii īn principalele sectoare ale pieţei imobiliare din Romānia. Fondul vizează investiţii atāt īn proiecte deja existente, cāt şi finanţarea dezvoltării de noi construcţii.

Fabian deţine participaţii la 11 proiecte imobiliare īn Romānia, respectiv clădirile de birouri Cascades, Cubic Centre, Băneasa Business Centre şi Banu Antonache, Evocentre, Lakeview, Romană, toate din Bucureşti, ansamblul rezidenţial New Town din Capitală, precum şi complexuri de locuinţe la Timişoara, Oradea şi Satu-Mare. Valoarea netă a proprietăţilor este de 84,6 milioane de euro.

"Oferta, care va fi integral īn cash, va oferi siguranţă acţionarilior Fabian īn această perioadă de turbulenţe semnificative de pe pieţele financiare şi īn condiţiile īn care preţurile activelor imobiliare din Romānia continuă să scadă. Cred că oferta noastră reprezintă un preţ corect pentru Fabian, iar investiţia ne va permite să ne īndeplinim planurile care vizează crearea unei platforme prin intermediul căreia să construim o companie pentru achiziţia şi dezvoltarea de propretăţi imobiliare īn Romānia", a declarat, īn anunţ, Dinu Patriciu.

BSGP a fost īnfiinţată īn luna noiembrie īn Insulele Virgine Britanice şi este deţinută integral de Rompetrol Holding, controlat de omul de afaceri Dinu Patriciu.