www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Fondurile de investitii au scazut cu 13% in primele 9 luni din 2022

Autor: Bancherul.ro
2022-10-24 06:10

Activele nete ale celor 238 de fonduri de investitii deschise și închise, locale și străine, au scăzut în luna septembrie cu 5,5%, până la nivelul de 46,8 mld RON (9,5 mld €) iar de la începutul anului au scăzut cu 12,8%; ieșirile nete ale lunii au totalizat 522 mil RON (106 mil EUR), conform unui comunicat al Asociatiei Administratorilor de Fonduri (AAF), in care se adauga:


Dinamică pe categorii:


Fonduri deschise (OPCVM) locale


Cele mai performante 5 fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 3,2% și 28,2% (unele fiind denominate în valută); pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 26,4% și 49,1% , obținute de-a lungul ultimilor 3 ani de zile (față de luna septembrie 2019; unele fonduri sunt denominate în valută).


Activele nete ale celor 91 de fonduri deschise locale au scăzut în luna septembrie cu 4,7%, până la 18 mld RON (3,7 mld €) iar de la începutul anului au scăzut cu 28,8%.


Fondurile deschise locale au înregistrat în luna august ieșiri nete de 436 mil RON (-88,9 mil €), fiind vizate fondurile de obligațiuni și instrumente cu venit fix (-210,3 mil RON), fondurile reunite sub categoria “alte fonduri” (-169,1 mil RON), cele diversificate (-45 mil RON), cele de acțiuni (-11,5 mil RON) și cele de randament absolut (-0,5 mil RON).


Fonduri deschise străine distribuite în RO


Activele nete exprimate în lei ale celor 113 fonduri deschise străine distribuite în România au scăzut în luna septembrie cu 7% față de luna precedentă, până la 1,64 mld RON (0,33 mld €), iar de la începutul anului au scăzut cu 20,1%.


Fonduri închise (FIA) locale


Activele nete ale celor de fonduri de investiții alternative au scăzut cu 5,9% în luna septembrie, până la 27,1 mld RON (5,5 mld €) iar de la începutul anului au crescut cu 3,2%; fondurile de investiții alternative locale au avut ieșiri nete de 55,5 mil RON (-11,3 mil €) în luna raportată.