www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Vosganian: Am lasat peste un miliard de lei in Trezoreria statului

Autor: Bancherul.ro
2008-12-18 08:45
Noul guvern are, în prezent, în Trezoreria statului, peste un miliard de lei pentru cheltuieli, în condiţiile în care cheltuielile bugetare au fost reduse începând cu noiembrie, a declarat ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian.

"De la sfârşitul lui octombrie, veniturile la buget au început să scadă, iar din noiembrie am trecut pe varianta de avarie şi am redus cât s-a putut cheltuielile bugetare, însă dacă veniturile bugetare vor continua să scadă, deficitul s-ar putea duce undeva între 3 şi 4% din PIB", a mai spus Vosganian.

El se aşteaptă la un grad de realizare de 93 - 94% a veniturilor bugetare în 2008, comparativ cu nivelul estimat iniţial, în condiţiile în care acestea au scăzut "cu aproximativ cinci miliarde lei în octombrie şi noiembrie".

Vosganian a adăugat că, în decembrie, MEF a asigurat finanţarea deficitul bugetar.

Ministrul economiei şi finanţelor a declarat, marţi, că, în ultimile trei luni, încasările la bugetul de stat au fost mai mici cu aproape 2 miliarde euro faţă de istoricul aceleiaşi perioade din ultimii ani. el se aşteaptă ca, mergând pe această tendinţă, încasările să fie mai mici în 2009 cu circa 3 miliarde euro.

Vosganian mai estimează că deficitul bugetar al României s-ar putea adânci la 3-4% din produsul intern brut (PIB) în 2008, în funcţie de veniturile la buget din noiembrie şi decembrie, în condiţiile în care Guvernul ţintea iniţial un deficit de 2,3% din PIB.