www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Romania, cea mai slaba performanta la nivel regional in comert exterior pe T1 2022

Autor: Dan Palangean
2022-05-23 07:42

România a înregistrat în primul trimestru al anului curent cea mai slabă performanță în comerțul exterior la nivel regional, potrivit datelor publicate de Eurostat.


În pofida revenirii economice din 2021 (+2% față de 2019) și a avansului de 6,5% consemnat în T1 2022, minusul înregistrat în schimburile externe s-a majorat cu 1,7 miliarde euro.


Cu deficitul comercial situat la circa 7,2 miliarde euro, față de „doar” 5,5 miliarde euro în același trimestru al anului anterior, țara noastră a consemnat cea mai slabă performanță dintre toate statele UE, cu excepția Franței (-40 miliarde euro) și Spaniei (-16 miliarde euro), economii mult mai mari.


De remarcat contraperformanța Poloniei, afectată de creșterea costurilor cu resursele energetice pe care a trebuit să le achiziționeze din afara pieței unice, deși obținuse permisiunea de a exploata în continuare minele de cărbune.


Acest fapt explică majorarea excepțională a importurilor pe relația non-UE (+54%), altminteri sub cele din Croația (+61%) și Bulgaria (+59%).


Ungaria și Cehia, state la care facem trimitere pentru că au un regim valutar similar, de flotare a monedei naționale, au înregistrat și ele deteriorări ale balanței comerciale mai mari decât România. Diferența a fost făcută însă, la fel ca și în cazul Poloniei, de faptul că, anterior, aceste state s-au situat pe excedent, spre deosebire de noi.


În structură, ar fi de remarcat performanța relativ bună pe care România a consemnat-o la export pe segmentul non-UE (unde, cu +40%, ne-am plasat în fruntea clasamentului regional). Pe piața unică, rezultatul consemnat (+21%) a fost ceva mai bun decât pentru Polonia (+17%), Cehia (+16%) sau Ungaria (+14%).


La import, țara noastră a marcat, alături de Ungaria, cea mai mică creștere cu excepția Cehiei (+23%) dar a performat mai slab decât trio-ul de referință pe Piața unică (+23% în cazul nostru, față de +22% Ungaria și +20% atât pentru Polonia cât și pentru Cehia). Față de Bulgaria, toate datele sunt mai bune, cu excepția accesului sporit în zona UE, unde am fost surclasați cu 21% la 37%.


Una peste alta, datele publicate de Eurostat pentru T1 2022 ne păstrează ca lideri ai deficitelor comerciale rezultate din schimburile externe de mărfuri. Cu slabe perspective de echilibrare a balanței comerciale și de revenire.


Semne de întrebare ridică, în special, evoluția competitivității față de țările din regiune, de la care ne vine aproape jumătate din minusul extern.