www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BRK Financial Group listeaza la BVB prima sa emisiune de obligatiuni

Autor: Bancherul.ro
2021-10-26 13:59

Prima emisiune de obligațiuni a BRK Financial Group, societate de servicii de investiții financiare din Cluj-Napoca cu o istorie de 27 de ani pe piața de capital locală și singura societate de brokeraj listată la Bursa de Valori București, a debutat astăzi la BVB sub simbolul bursier BRK26.


BRK Financial Group a fost înființată pe 26 octombrie 1994.


Fondurile atrase în cadrul plasamentului privat, 25 milioane de lei, vor susține extinderea activității de market-making și diversificarea portofoliului de produse structurate.


BRK Financial Group este în prezent lider pe segmentul de produse structurate, cu 38,1% din valoarea totală tranzacționată de la începutul anului.


Brokerul din Cluj este de asemenea și market maker al emitentului pentru cel mai mare număr de instrumente financiare, 11 acțiuni și o emisiune de obligațiuni.