Numărul investitorilor în fonduri mutuale a crescut cu 23% în ultimul an, depășind jumătate de milion iar activele celor 122 de fonduri din România au atins în septembrie aproape 50 de miliarde de lei (10 mld. euro), conform unui comunicat al Asociației Administratorilor de Fonduri din România, in care se adauga:
În următorii ani, administratorii de fonduri de pe piața locală țintesc o dublare a activelor și a numărului de investitori, obiectiv susținut de contextul favorabil, de excesul de economisire bancară, de creșterea interesului pentru a investi dar și de eventualele măsuri de simplificare a impozitării câștigurilor, aflate în analiză.
Acestea sunt câteva dintre principalele concluzii ale celei de-a treia ediții a Summitului Administratorilor de Fonduri din România, eveniment ce a avut loc în mediul online, în 28-29 septembrie.
”Industria a ajuns, anul acesta, la cifre istorice din punct de vedere al numărului de investitori. Cele 122 de fonduri existente în România, deschise și de investiții alternative, au ajuns la active de aproape 50 mld. de lei, ceea ce reprezintă 5% din PIB-ul României. În ultimul an, industria de asset management a câștigat aproape 100.000 de noi investitori, ceea ce arată că, pe măsură ce oamenii înțeleg cum funcționează această industrie, tot mai mulți aleg să economisească inteligent, investind în fonduri”, a declarat Horia Gustă, președintele Asociației Administratorilor de Fonduri din România.
Oficialul AAF a admis că procentajul de 5% din PIB este foarte mic în comparație cu cel din state europene dezvoltate, precum Franța și Germania, unde acesta depășeste 80%, dar consideră că evoluția pozitivă din ultimele 12 luni a pieței românești în contextul pandemiei, este extrem de încurajatoare.
Specialiștii prezenți la Summit au confirmat că piața fondurilor de investiții din România este una efervescentă, oamenii sunt tot mai interesați de investiții pentru care există oportunități numeroase în perioada următoare. Totodată, aprobarea de către Comisia Europeană a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) aduce mulți bani europeni care vor fi investiți în România.
Excesul de economisire bancară poate merge spre economia reală, prin intermediul pieţei de capital
Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al BNR, a explicat că excesul de economisire bancară ce se simte în România la acest moment, poate să meargă spre economia reală, prin intermediul pieţei de capital.
”Rolul industriei de asset management, alături de Bursa de Valori, este să facă acest capital cât mai fluid, să curgă dinspre cei care economisesc către economia reală. Romania are gradul de intermediere financiară cel mai mic din Europa, dar acesta creşte mai sănătos dacă lângă credite există şi capitaluri proprii, dacă lângă bancă există şi acţionari minoritari și există şi bursa. Piaţa de capital duce capitalul acolo unde este nevoie de el, unde creează valoare, iar băncile sunt printre cei mai mari intermediari la bursă. Cele două industrii sunt apropiate, iar băncile sunt maşinile de distribuit fonduri”, a explicat Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al BNR.
Prezent la Summit, Florin Dănescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), a explicat că, în opinia sa, produsele existente în prezent în industria financiară nu trebuie privite din perspectivă concurențială ci complementară și au locul lor în structura investițională a fiecărui investitor.
”Industria bancară este unul dintre cei mai mari promotori ai fondurilor de investiţii. Grupurile bancare deţin cea mai mare pondere în cadrul administrării de fonduri, aproximativ 85%”, a explicat Florin Dănescu.
Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București (BVB), a precizat rolul foarte important pe care îl are bursa în finanțarea companiilor, prin investiții, bani care ajung în final în economia reală.
"La Bursa de Valori București ne orientăm toate eforturile pentru dezvoltarea pieței de capital, atât pentru antreprenori cât și pentru investitori. Prin simplificarea accesului companiilor locale la capital generăm un impact pozitiv la nivel bugetar. Banii atrași susțin creșterea afacerilor, crearea de noi locuri de muncă, venituri mari pentru companii și, implicit, încasări mai mari la bugetul de stat. Succesul finanțărilor prin bursă se traduce și în mai mulți investitori în piață, în volume și valori de tranzacționare mai mari. Dinamica ultimului an în termeni de finanțări a demonstrat capacitatea pieței de capital de a susține dezvoltarea economiei, rundele de finanțare din primele 9 luni depășind un miliard de euro", a declarat Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București.
Experții prezenți au catalogat pandemia declanșată anul trecut drept un ”roller coaster” și un test de maturitate pe care industria fondurilor de investiții l-a depășit cu succes. În ciuda pandemiei, piața fondurilor de investiții a crescut, oamenii au devenit mai interesați să facă economii, iar creșterea nivelului de digitalizare este de bun augur.
”A fost o perioadă a emoțiilor în care am învățat multe, cu mișcări importante pe piețele financiare. În ceea ce privește digitalizarea, am recuperat în câteva luni ceea ce în condiții normale am fi reușit să realizăm în câțiva ani. S-a construit pe experiența crizei din 2008, piața de asset management a digerat mai ușor volatilitatea, a fost rezilientă, s-a consolidat o fundație mai importantă pentru ce avem de făcut în anii următori”, a precizat Milan Prușan, Managing Director NN Investment Partners.
În opinia lui Cristian Pascu, vicepreședinte AAF, deși a trecut de la agonie la extaz anul trecut, iar activele au scăzut cu 3,7 mld. Lei la debutul pandemiei, industria de asset management a ieșit mult mai puternică, și-a revenit rapid, recuperând aproape tot ce a pierdut. ”Suntem într-un context favorabil investițiilor, pe care ar trebui să-l valorificăm, iar pe termen lung perspectiva este una pozitivă. Să ne bucurăm de perioada bună prin care trece piața și să fim optimiști!”
Contextul favorabil și potențialul pieței românești a fost punctat și de Matjaz Schroll, Partner la Templeton Equity Private Partners. Potrivit acestuia, România nu este suficient de conștientă de succesele pe care le are și că este una dintre cele mai atractive piețe de private equity din Estul Europei, are forță de muncă educată și calificată, cu specialiști foarte buni în IT. ”Sunt optimist în privința României pe piața de private equity, țara aflându-se pe o poziție de top în Estul Europei”.
Dezvoltarea industriei, susținută și prin măsuri legislative
În opinia președintelui AAF, dezvoltarea industriei poate fi susținută și printr-un set de măsuri la care se lucrează în prezent, care să ajute industria fondurilor de investiții să crească în anii viitori.
”Printre modificările avute în vedere se numără simplificarea birocrației cu depunerea declarației unice, reținerea impozitului la sursă, precum și o scădere a impozitului de la 10% la 1% sau, în funcție de perioada de deținere, o cotă de 1%, pentru investiții pe termen lung și de 3%, pentru investiții pe un an. De asemenea, este benefică standardizarea documentelor în ceea ce privește înființarea fondurilor de investiții, diversificarea forței de vânzări prin intermediul brokerilor de asigurări, care să pot vinde unități de fond de investitii alternative sau alinierea la practica europeană prin implementarea distribuției de fonduri pe cont global”, a aăugat președintele Asociației Administratorilor de Fonduri din România.
Despre AAF:
Asociația Administratorilor de Fonduri (A.A.F.) este organizația profesională independentă neguvernamentală a operatorilor din industria Organismelor de plasament Colectiv (O.P.C) din România care reunește 23 de societăți de administrare a investițiilor (S.A.I.) și administratori de fonduri de investiții alternative (A.F.I.A.), care administrează 90 de fonduri deschise de investiții (O.P.C.V.M.) și 31 de fonduri de investiții alternative (F.I.A.), Fondul Proprietatea și 4 bănci depozitare.