www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Ce prevede protocolul PSD-PDL pentru programul de guvernare

Autor: Bancherul.ro
2008-12-14 16:58
Parteneriatul pentru România prevede că PSD şi PDL vor elabora, în termen de 3 zile de la semnare, Programul de guvernare, cu măsurile anticriză, ce va fi adoptat în maxim 2 zile de forurile statutare ale celor două părţi şi că cele două formaţiuni vor avea candidaţi proprii la Preşedinţia României.

Având în vedere:

Faptul că în urma alegerilor parlamentare din data de 30 noiembrie 2008 Partidul Democrat-Liberal a obţinut cele mai multe mandate parlamentare iar Alianţa Politică PSD+PC a obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate, dar niciun partid politic nu a obţinut majoritatea absolută în Parlament,

Responsabilitatea ce revine factorilor politici din România în această perioadă dificilă, de criză economică pe plan european şi mondial, precum şi responsabilitatea în faţa electoratului care a acordat cel mai mare număr de voturi celor două formaţiuni politice,

Necesitatea asigurării unei majorităţi parlamentare solide, capabilă să susţină un Guvern puternic, care să adopte măsurile necesare în vederea:

- asigurării stabilităţii macroeconomice a României în contextul unui climat economic european şi mondial dificil

- limitării efectelor crizei economice

- continuării reformelor pentru modernizarea României în scopul afirmării ei în cadrul sistemelor politico-economice consolidate ale lumii

- păstrării locurilor de muncă, reducerii sărăciei şi asigurării stabilităţii veniturilor pentru o parte cât mai largă a populaţiei

- promovarea intereselor si consolidarea rolului şi statutului României în structurile politico-administrative şi de securitate ale UE şi NATO şi respectiv, in ansamblul relaţiilor internaţionale


Ţinând seama de:

Prevederile art.103 alin.(3) din Constituţia României, conform cărora „programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor”;

Prevederile art.36 din Legea partidelor politice nr.14/2003, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora „Dacă nici unul dintre partidele politice participante la scrutin nu a obţinut majoritatea absolută în Parlament, partidele politice cu reprezentare parlamentară pot constitui coaliţii pentru asigurarea guvernării. Coaliţiile nu sunt supuse înregistrării, iar protocolul de constituire va cuprinde numai dispoziţii privind asigurarea guvernării şi a sprijinului parlamentar.”

Cele două formaţiuni politice convin următoarele:

Art.1- Se constituie Coaliţia “Parteneriatul pentru România”, formată din PD-L şi Alianţa Politică PSD+PC, având ca scop, conform legii, asigurarea guvernării şi a sprijinului parlamentar corespunzător.

Art.2 - Cooperarea dintre cele două părţi are la bază principiul asumării în comun a guvernării, printr-o colaborare la nivel parlamentar, guvernamental şi local, conform prevederilor constituţionale, legale şi ale prezentului Protocol.

Art.3 - Părţile îşi respectă identitatea ideologică şi doctrinară, precum şi apartenenţa la familiile lor politice europene.

Art.4 – Obiectivele guvernării pe care se construieşte cooperarea dintre cele două partide sunt următoarele:

- Asigurarea unui climat economic de stabilitate, în contextul crizei economice globale

- Protejarea locurilor de muncă, prioritate a perioadei următoare, precum si crearea de noi locuri de muncă, inclusiv în mediul rural

- Protejarea şi creşterea graduală a puterii de cumpărare a populaţiei

- Asigurarea unui sistem fiscal echitabilprin menţinerea cotei existente de 16% şi acordarea de compensaţii şi deduceri fiscale pentru persoanele cu venituri mici precum şi reducerea numărului de taxe şi impozite

- Adoptarea unui regim riguros de cheltuire a banului public şi trecerea la elaborarea bugetului de stat în sistem multianual

- Asigurarea resurselor financiare necesare susţinerii sistemului pensiilor de stat, inclusiv prin cuprinderea în această categorie a pensiilor din agricultură, avându-se în vedere principiile contributivităţii şi solidarităţii

- Continuarea procesului de reformă în domeniul justiţiei in vederea garantării independenţei acesteia, neimplicării politicului în actul de justiţie şi asigurării accesului egal al tuturor cetăţenilor la justiţie

- Descentralizarea, inclusiv financiară, a administraţiei publice prin delimitarea clară a competenţelor, pe principii europene, în scopul creşterii autonomiei administrative cu respectarea principiului subsidiarităţii

- Asigurarea unui cadru normativ şi instituţional stabil în scopul stimulării activităţii IMM-urilor şi asigurării unui mediu de afaceri predictibil

- Sprijinirea, prin măsuri concrete, a agriculturii, inclusiv prin acordarea de subvenţii şi reabilitarea sistemului naţional de irigaţii

- Realizarea unui ritm înalt de absorbţie a fondurilor europene şi asigurarea resurselor financiare necesare pentru cofinanţarea proiectelor realizate cu acestea

- Realizarea Programului Naţional pentru construirea de locuinţe sociale şi pentru tineri

- Dinamizarea şi simplificarea administraţiei publice prin reformarea structurilor administrative si reducerea birocraţiei

- Dezvoltarea într-un ritm foarte rapid a sistemului de infrastructură din România, îndeosebi a celei rutiere şi feroviare, inclusiv pentru oraşele mici şi mediul rural

- Asigurarea securităţii energetice a României şi a cetăţenilor săi, inclusiv prin promovarea tehnologiilor ecologice alternative

- Reforma în domeniul educaţiei, având la bază ridicarea nivelului de performanţă a sistemului educaţional şi asigurarea unor venituri decente pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestui sistem, in conformitate cu prevederile Pactului pentru Educaţie

- Reforma în domeniul sanitar, având la bază necesitatea asigurării calităţii serviciilor pentru toţi beneficiarii sistemului de asigurări de sănătate din România

- Creşterea alocaţiilor pentru copii

- Dezvoltarea durabilă şi reducerea decalajelor între dezvoltarea marilor şi micilor oraşe precum şi între zonele rurale şi cele urbane dezvoltate

- Asigurarea condiţiilor necesare în domeniul cercetării ştiinţifice şi tehnice în vederea afirmării activităţii de creaţie şi inovare, dezvoltării unor tehnologii autohtone avansate, creşterii competitivităţii produselor româneşti

- Relansarea turismului şi a sportului ca domenii de importanţă naţională

- Adoptarea legii privind sistemul unitar de salarizare a persoanelor plătite de la bugetul statului

- Creşterea eficienţei activităţii parlamentare şi consolidarea credibilităţii acestei instituţii fundamentale a democraţiei

- Continuarea reformei sistemului electoral

- Consolidarea rolului şi statutului României în UE ca stat activ şi implicat, capabil să îşi promoveze interesele în strânsă cooperare cu partenerii săi europeni, ca al şaptelea stat ca mărime al UE

Art.5 - Mecanismul de funcţionare a Coaliţiei de guvernare se asigură prin cooperarea pe plan politic, guvernamental, parlamentar şi la nivel local.

Art.6 - Părţile vor elabora, în termen de 3 zile de la semnarea prezentului Protocol, Programul de guvernare care va cuprinde şi măsurile anticriză, ce va fi adoptat în maxim 2 zile de forurile statutare ale celor două părţi.

Art.7 - Părţile semnatare ale prezentului protocol vor avea candidaţi proprii la funcţia de Preşedinte al României, în alegerile prezidenţiale ce vor avea loc în cursul anului 2009.

Art.8 - (1) Prezentul Protocol este valabil pe durata mandatului Parlamentului ales la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008 (2008 - 2012).

(2) Prezentul Protocol intră în vigoare după semnarea sa de către Preşedinţii celor două părţi, sub condiţia adoptării ulterioare de către părţi a Programului de guvernare.

(3) Încetarea prezentului Protocol are loc în următoarele situaţii:

1. la expirarea duratei prevăzute la alin (1)

2. prin convenţia părţilor

3. prin încălcarea, de către o parte, a prevederilor prezentului Protocol, a Programului de guvernare prevăzut la art.6. şi a altor înţelegeri ulterioare, constatată în cadrul BPCC.

Mircea Geoană,
Emil Boc