IRCC (Indicele de Referinta pentru Creditele Consumatorilor), indicatorul care face parte din componenta dobanzilor variabile in lei, alaturi de marja fixa a bancii, scade de la 1,67% la 1,25% de la 1 iulie 2021, cel mai redus nivel din ultimii trei ani (11 luni), conform datelor publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).
IRCC este relevant pentru creditele noi in lei cu dobanda variabila, in special creditele garantate de stat prin programele Noua Casa si IMM Invest, precum si alte credite imobiliare standard.
In cazul creditelor pentru nevoi personale obtinute de populatie, cea mai mare parte dintre acestea se acorda cu dobanda fixa pe toata perioada de creditare, care ramane neschimbata, indiferent de evolutia IRCC.
Diminuarea IRCC are loc pe fondul reducerii dobanzilor din piata interbancara, reflectate de indicele ROBOR. Astfel, ROBOR la 3 luni, indicele cu care se formeaza dobanda variabila in lei la creditele pentru companii, a scazut la 1,68% la finalul T1 2021, de la 2,03% cat era la finalul lui 2020. In prezent, ROBOR la 3 luni a coborat la 1,5%.
Cu cat scade rata la un credit Noua Casa
Sa luam ca exemplu un credit ipotecar Noua Casa in valoare de 180.000 de lei (37.000 de euro), rambursabil in 30 de ani.
In prezent, rata lunara cu dobanda de 3,67% (calculat astfel: IRCC de 1,67% plus marja fixa a bancii, de 2%) si DAE de 3,92% este in jurul a 825 de lei, iar suma totala de rambursat dupa 30 de ani ajunge la 302.712 de lei.
Din 1 iulie 2021, DAE la acelasi credit scade la 3,48%, rata lunara se micsoreaza cu 42 de lei, de la 825 la 783 de lei, iar suma totala de rambursat dupa 30 de ani se diminueaza cu 15.330 de lei, de la 302.810 lei la 287.480, conform Calculatordecredite.ro.
IRCC se modifica o data la trei luni si se calculeaza de BNR pe baza dobanzilor interbancare valabile in urma cu doua trimestre, conform legii care stabileste calculul IRCC (OUR 19/2019), astfel ca nu este reprezentantiva pentru nivelul din prezent al dobanzilor.
Vezi aici care sunt bancile cu cele mai mici dobanzi pentru creditele de nevoi personale
Vezi aici care sunt bancile cu cele mai mici dobanzi pentru refinantarea unui credit ipotecar