www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BNR: Romania, printre statele UE cu cel mai ridicat nivel al inflatiei

Autor: Bancherul.ro
2021-05-14 17:18

Evoluția inflației și cauzele acesteia


Rata anuală a inflației IPC s-a majorat considerabil în trimestrul I 2021 – cu 0,99 puncte procentuale, până la 3,05 la sută –, apropiindu-se de limita superioară a intervalului de variație din jurul țintei, se arata in Raportul asupra inflatiei publicat de Banca Nationala a Romaniei (BNR), in care se adauga:


Saltul de dinamică a fost imprimat de componenta energetică
a coșului de consum, în contextul liberalizării pieței de electricitate pentru consumatorii casnici începând cu 1 ianuarie, respectiv al accentuării pantei ascendente a cotațiilor țițeiului.


În schimb, rata anuală a inflației de bază CORE2 ajustat și-a continuat declinul în primele trei luni ale anului 2021, cu o corecție de 0,4 puncte procentuale în intervalul decembrie 2020 – martie 2021, respectiv până la 2,8 la sută.


Comparativ cu ediția anterioară a Raportului asupra inflației, rata anuală a inflației IPC în luna martie s-a plasat cu 0,11 puncte procentuale peste nivelul prognozat, în timp ce indicele inflației de bază CORE2 ajustat a confirmat valoarea proiectată.


Rata medie anuală a inflației IPC s-a stabilizat în jurul valorii de 2,6 la sută pe parcursul trimestrului I, în timp ce inflația medie anuală calculată pe baza indicelui armonizat (IAPC) s-a redus cu 0,2 puncte procentuale față de decembrie 2020, până la 2,1 la sută în luna martie.


Cu toate acestea, România rămâne printre statele membre ale UE cu cel mai ridicat nivel al inflației medii IAPC.


Inflația de bază CORE2 ajustat a continuat să scadă într-un ritm relativ alert în primele trei luni ale anului, peste jumătate din reducere datorându-se unui efect statistic manifestat la nivelul componentei alimentare.


Pe latura factorilor fundamentali, deficitul de cerere agregată din economie și atenuarea ritmului de depreciere a monedei naționale față de euro au continuat să exercite influențe dezinflaționiste, în timp ce pe filiera costurilor a persistat acumularea de presiuni.


În structură, subcomponentele indicelui CORE2 ajustat au manifestat tendințe divergente. Astfel, segmentul serviciilor de piață, care presupun interacțiune fizică mai îndelungată, a
rămas cel mai afectat de restricțiile de mobilitate, componenta înregistrând decelerări de ritm mai ample în cursul trimestrului I.


În ceea ce privește componenta alimentară, evoluția nefavorabilă a cererii din partea industriei ospitalității și, într-o măsură mai redusă, a celei de pe segmentul de retail au favorizat, de asemenea, o tendință dezinflaționistă la nivelul acestei grupe, însă mai moderată ca intensitate.


Redistribuirea unei părți a veniturilor populației – care nu a putut fi cheltuită pentru achiziția de servicii –, către procurarea de bunuri durabile și semidurabile, a contribuit la o dinamică robustă a vânzărilor, având ca efect presiuni inflaționiste în ușoară creștere pe segmentul bunurilor nealimentare.


Rata anuală de creștere a costurilor unitare cu forța de muncă a cunoscut o atenuare în a doua jumătate a anului 2020, însă a rămas consistentă (circa 10 la sută pe ansamblul semestrului II 2020, față de aproximativ 12 la sută în trimestrul II), cu valori peste media pe economie în sectoarele ce implică interacțiune umană.


Indicatorul ajustat pentru impactul asociat recurgerii firmelor la măsurile de sprijin guvernamental a consemnat o dinamică mai moderată, de aproximativ 8 la sută. La nivelul industriei, rata anuală de creștere a costurilor salariale unitare s-a poziționat în jurul valorii de 3 la sută în intervalul august 2020 – februarie 2021, însă în structură peisajul a rămas mixt.


Unele domenii au continuat să înregistreze câștiguri în planul productivității (metalurgia, construcțiile metalice), în timp ce industria auto și ramurile conexe au consemnat înrăutățiri ale ritmului costurilor salariale unitare în primele luni ale anului
2021.


În ceea ce privește ramurile relevante pentru coșul de consum, ratele anuale de creștere a ULC s-au menținut ridicate la începutul anului 2021, plasându-se la peste 15 la sută în industria ușoară și cea farmaceutică, valori ceva mai moderate fiind înregistrate în industria alimentară și cea a mobilei (circa 6 la sută).