www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Pensia medie a urcat la 1.800 de lei in ianuarie 2021. Puterea de cumparare a crescut cu 12% intr-un an

Autor: Dan Palangean
2021-02-25 07:50

Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost în luna ianuarie 2021 de 1.594 lei față de 1.373 lei în ianuarie 2020, potrivit datelor publicate de Casa Națională de Pensii Publice.


Puterea de cumpărare a sumelor de care au beneficiat persoanele ieșite din activitate a fost cu 12,7% mai mare față de aceeași lună a anului anterior.


Valoarea medie a pensiei primite de persoanele care au atins limita legală de vârstă pentru pensionare a ajuns la 1.794 lei, valoare cu 15,4% mai mare în termeni nominali și cu 12% ca putere de cumpărare față de aceeași lună a anului precedent.


De reținut, în calculul mediei prezentate pe întreg sistemul de stat sunt adăugate și valorile medii achitate pentru situațiile de invaliditate (761 lei), pentru urmașii celor care au avut dreptul la pensie pentru munca depusă dar au decedat (826 lei), pensiile anticipate parțiale (1.499 lei), care reduc media, dar și pensiile anticipate (2.106 lei).


Peste o jumătate de milion de persoane sunt incluse cu perioade lucrate parțial în agricultură (398 lei) sau numai cu perioade lucrate în sectorul agricol (643 lei).


Prin raportarea pensiilor pentru limită de vârstă la câștigul salarial mediu net prevăzut prin legea bugetului pe 2021 (3.323 lei), ar rezulta o rată de înlocuire a pensiei cu salariul de 54% în cazul persoanelor retrase din activitate.


Raportată la salariul minim pe economie din prezent (2.300 lei brut sau 1.386 lei net), pensia medie de 1.794 lei este cu aproape 30% mai mare față de o persoană retribuită cu acest salariu minim.


Pentru a vă putea face o idee asupra evoluțiilor din ultimii ani a relației dintre pensii și salarii ( sursa din care se prelevează prin taxare contribuțiile la sistemul de asigurări sociale), vă prezentăm datele din 2015 încoace.


Se poate observa că la începutul anului în curs s-a consemnat cea mai ridicată valoare din ultimii cinci ani. Pe fondul decalării în timp a indexărilor, punctul de minim al valorii medii a pensiei raportate la salariu a fost atins în 2019 (doar 47,4%).


Majorarea aplicată anul trecut a însemnat o revenire la valori situate peste cele din intervalul 2016 – 2020 sau din anul 2008 (52,8%).


Din perspectiva echității sociale dar și a echilibrelor financiare (pensiile se dau din impozitarea salariilor iar diferența trebuie subvenționată de la bugetul de stat), este o creștere rezonabilă.


Mai ales că puterea de cumpărare a salariilor s-a majorat la finele anului trecut doar la jumătate în raport cu cea a pensiilor (circa 6%) iar pentru 2021 se prefigurează o înghețare a veniturilor angajaților în termeni nominali.


Majorarea aplicată anul trecut a însemnat o revenire la valori situate peste cele din intervalul 2016 - 2020 sau din anul 2008 (52,8%).