Ajutorul de stat de 2,7 miliarde euro acordat Erste Group, aprobat de Comisia Europeana |
Autor: Bancherul.ro 2008-12-10 18:23 |
|
Ajutorul de 2,7 miliarde euro (3,5 miliarde dolari) al guvernului austriac, pentru grupul bancar Erste, este în conformitate cu schema aprobată pentru sectorul bancar, a arătat miercuri Comisia Europeană (CE), relatează Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene (CE), Jonathan Todd, a declarat că programul de susţinere respectă condiţiile fixate.
Erste Group Bank a fost primul creditor austriac ce a acceptat în octombrie o injecţie de capital de 2,7 miliarde euro, din partea statului. UniCredit Bank Austria şi Raiffeisen Zentralbank au arătat că ar putea cere câte 2 miliarde euro, dacă regulile CE nu vor face un astfel de ajutor prea scump.
Autorităţile austriece au primit permisiunea Comisiei pentru un pachet de ajutoare de 90 miliarde euro (116,8 miliarde dolari) pentru instituţiile financiare afectate de criza creditelor.
Comisia, care supraveghează respectarea reglementărilor de competiţie din cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene (UE), a arătat că programul aprobat este în conformitate cu recomandările sale pentru acordarea ajutoarelor de stat, pentru depăşirea crizei financiare.
"După negocieri intense, programul austriac a devenit un instrument complex pentru stabilizarea sectorului financiar", a declarat comisarul european pentru competiţie, Neelie Kroes.
"Am încredere că schema va contribui la furnizarea de credite economiei reale", a mai spus Kroes.
Aprobarea survine în contextul în care Comisia Europeană şi statele membre ale UE au ajuns la un compromis după săptămâni de negocieri despre condiţiile în care statele membre pot sprijini băncile afectate de criza financiară.
Băncile din Austria sunt prezente pe piaţa românească prin Banca Comercială Română, controlată de Erste Bank, Raiffeisen Bank România (grupul Raiffeisen), UniCredit Ţiriac Bank (Bank Austria, care gestionează afacerile UniCredit din regiune) şi Volksbank România.
|
|