În contextul tendinței globale de creștere a digitalizării și a progreselor rapide care au loc la nivelul piețelor, Autoritatea de Supraveghere Financiară a demarat un program de evaluare și îmbunătățire a activității și de aliniere la cele mai bune practici, pentru asigurarea îndeplinirii obiectivelor principale, se arata intr-un comunicat de presa, in care se adauga:
Programul vizează aspecte precum îmbunătățirea infrastructurii IT în vederea diminuării riscurilor, îmbunătățirea administrării resurselor umane, precum și alte propuneri cu caracter general privind eficientizarea funcționării. Totodată, Autoritatea de Supraveghere Financiară vizează integrarea tuturor activităților la nivel de sectoare prin explorarea opțiunilor de unificare sau centralizare a unor activități de bază din cadrul sectoarelor sau o integrare a acestora pe verticală.
La nivelul celor trei sectoare de supraveghere financiară se va implementa un management unitar care va permite eliminarea unor procese birocratice și îmbunătățirea comunicării atât între structurile specializate din sectoare, cât și la nivel intersectorial, în special între structurile cu atribuții de reglementare, autorizare și cele cu atribuții de supraveghere și control.
În acest sens, Consiliul A.S.F. a demarat procesul de efectuare a unor modificări în structura organizatorică care vizează schimbarea denumirii unor structuri, desființarea unor direcții, transformarea unor posturi și/sau transferarea acestora.
În același timp, Autoritatea urmărește creșterea calității formării profesionale a personalului A.S.F., precum și realizarea unor parteneriate academice pentru atragerea absolvenților cu rezultate foarte bune în stagii de internship plătite și apoi internalizarea lor în funcție de rezultatele activității.
În urma derulării programului de reorganizare și modernizare a structurii sale, Autoritatea de Supraveghere Financiară dorește să obțină o structură mai flexibilă, mai suplă, mai eficientă.