UniCredit Tiriac Bank va finanta maxim 50% din valoare proiectelor companiilor |
Autor: Bancherul.ro 2008-12-09 15:13 |
|
UniCredit Ţiriac Bank va finanţa doar cel mult 50% din valoarea proiectelor companiilor, faţă de 80% în prezent, ca măsură prudenţială, însă vrea ca la finalul lui 2009 să îşi sporescă volumul creditelor faţă de 2008, a spus, marţi, directorul reţelei corporative a băncii, Gabriel Jeflea.
"Atunci când băncile finanţau până la 80% din valoarea proiectelor, finanţările se acordau în baza unei creşteri a pieţei. Riscurile sunt altele acum şi finanţăm în funcţie de ce putem estima. Odată ce piaţa va deveni mai predictibilă şi finanţările vor reveni la acelaşi procent", a spus Jeflea.
El a adăugat că UniCredit Ţiriac Bank îşi restructurează, în prezent, categoriile de risc unde sunt încadraţi clienţii companii în vederea acordării de împrumuturi.
"La nivelul administrării riscului, băncile vor trebui să găsească formule concrete ca reacţie raportată la ce se întâmplă. Va fi extrem de dificil să găsim soluţii pentru a face viabil ce şchiopătează în prezent. Clienţii vor fi segmentaţi mai clar din punctul de vedere al riscurilor, iar condiţiile de creditare, inclusiv dobânzile, vor reflecta mult mai clar aceste diferenţe", a mai spus directorul responsabil de segmentul corporativ al băncii.
Jeflea a mai spus că UniCredit Ţiriac Bank va prefera în viitor clienţii deja existenţi ai băncii şi liderii de piaţă.
Cu toate acestea, banca intenţionează ca şi în 2009 să îşi crească volumul de credite acordate pe segmentul companiilor, orientându-se asupra finanţărilor mari şi asupra clienţilor siguri, susţine Jeflea.
"Nu cred că va fi rată de creştere mai mare, dar vrem să creştem volumul total al creditelor şi în 2009", a spus directorul de corporate al băncii.
În plus, UniCredit Ţiriac Bank vrea să îşi continue extinderea la nivel local şi anul viitor, a adăugat Jeflea.
"Strategia noastră de extindere va continua, chiar dacă nu în acelaşi ritm. Momentan facem planul de buget pe 2009 şi nu ştim exact cu cât ne vom extinde", a mai spus Jeflea.
|
|