www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Romania, alaturi de Germania la ponderea industriei in PIB

Autor: Dan Palangean
2020-10-30 15:08

România figurează pe locul 7 în UE la ponderea industriei în formarea de valoare adăugată brută în economie, fiind plasată între Germania și Ungaria, foarte aproape de majoritatea statelor membre din fostul bloc estic.


Acestea au fost transformate într-un „atelier al Occidentului” pe baza transferului în proximitate a unor tehnologii performante și a costurilor mai mici cu forța de muncă. 


Sectorul industrial ne-a facilitat (în baza unei tradiţii formate acum zeci de ani cu mari sacrificii și a unor investiții făcute recent) o poziţionare onorabilă în UE ca şi contribuţie la formarea valorii adăugate brute în economie.


Respectiv, în urma unor state precum cele din Europa Centrală (Cehia, Slovenia, Slovacia sau Polonia) dar imediat după Germania, statul care dă tonul în materie de model de dezvoltare la nivelul UE.


[1]


Ponderea forţei de muncă ocupate în industrie, corelată cu valoarea adăugată brută aferentă, arată importanța în fiecare stat pentru productivitatea de ansamblu, în funcție de nivelul general de dezvoltare și de productivitatea altor sectoare.


De reținut că, în Germania și în toate statele foste socialiste intrate în UE cu excepția României, salariile din industrie sunt cel puțin egale cu media pe economie. La noi se plasează în prezent la circa 85% din media națională.