Este ilegal ca Vodafone sa ceara despagubiri celor care vor sa inchida contractul inainte de termenul stabilit initial, de 1 sau 2 ani, si sa se porteze intr-o alta retea de telefonie, pentru a beneficia de servicii mai bune si mai ieftine sau sa renunte la numarul de telefon respectiv, a stabilit Curtea de Apel Bucuresti, printr-o decizie definitiva, la cererea Autoritatii pentru Protectia Consumatorilor (ANPC).
ANPC a cerut judecatorilor sa stabileasca faptul ca in contractele Vodafone exista clauze abuzive prin care firma de telefonie engleza solicita abonatorilor sai din Romania plata unor despagubiri mari, atunci cand ei vor sa renunte la contract, inainte de termen.
ANPC a constatat ca sumele prevazute de Vodafone cu titlu de despagubire in cazul denuntarii contractului de catre client inainte de expirarea perioadei minime sunt foarte ridicate, fiind cuprinse intre 68 si 570 de euro lunar, in functie de tipul contractelor.
Este vorba de legea nr. 193 din 2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori prevede urmatoarele, la articolul 4, aliniatul 1:
"O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor."
Curtea de Apel Bucuresti a dat dreptate ANPC:
"Din perspectiva art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 , Curtea apreciază că prevederea contractuală care impune consumatorului plata de despăgubiri în cazul denunțării contractului creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, pentru că, potrivit acestei prevederi, consumatorul este practic obligat la plata contravalorii unor servicii deși obligația profesionistului de a presta respectivele servicii nu mai subzistă; prevederea care impune subzistența unei obligații ulterior încetării obligației celeilalte părți produce indubitabil un dezechilibru contractual semnificativ", se arata intr-o decizie definitiva a Curtii de Apel Bucuresti. (vezi aici decizia)
Ceea ce inseamna ca respectivele clauze, care permit Vodafone sa ceara despagubiri pentru contractele denuntate inainte de termen, sunt abuzive, adica ilegale.
In consecinta, abonatii Voldafone nemultumiti de costul ridicat al facturilor sau de calitatea serviciilor pot renunta la contractul cu Vodafone inainte de termen, fara sa plateasca ceva in plus.
Tot ce trebuie sa faca este o cerere in scris pe care sa o trimita la Vodafone, in care sa solicite renuntarea la contract, intr-un termen de maxim 30 de zile, fara sa fie obligati sa dea nicio explicatie. Ulterior pot sa-si porteze numerele in alte retele sau sa renunte la cartelele Vodafone.
Iar abonatii Vodafone care au platit in trecut astfel de despagubiri pentru renuntarea la contract inainte de termen, pot da in judecata Vodafone pentru a cere rambursarea banilor, inclusiv dobanda legala pe perioada scursa ulterior.