Pentru majoritatea firmelor, accesul la un credit bancar este una dintre ultimele probleme cu care se confrunta, cele mai presante trei griji fiind, in ordine, costurile de productie si cu salariile, disponibilitatea fortei de munca bine pregatita si cererea de produse si servicii, arata un sondaj realizat de Banca Nationala a Romaniei (BNR).

Sondajul este efectuat semestrial de BNR în lunile martie și septembrie. Are la bază un chestionar care este transmis unui eșantion de aproximativ 11 000 de companii nefinanciare, dintre care circa 85 la sută sunt IMM, corporațiile fiind incluse exhaustiv.

În ediția de față, sondajul s-a derulat în lunile mai și iunie 2020. Decalarea față de calendarul obișnuit a avut loc pe fondul contextului epidemiologic generat de pandemia COVID-19, precizeaza BNR.

"Accesul la finanțare nu este una din problemele presante ale companiilor, 60 la sută dintre acestea considerând că acest factor are un impact scăzut sau niciun impact asupra lor.

Acest lucru este datorat nivelului scăzut de intermediere financiară în cazul companiilor.

Structura pasivului arată că doar 8,4 la sută din pasivele firmelor sunt reprezentate de credite interne de la bănci sau IFN, principala modalitate prin care firmele din România aleg să își finanțeze operațiunile fiind creditele comerciale (18,4 la sută din pasiv).

De asemenea, o altă sursă de finanțare la care companiile apelează într-o proporție ridicată o reprezintă creditele de la acționari sau entități afiliate (9 la sută din pasiv).

În structură, accesul la finanțare este mai problematic în cazul firmelor din agricultură (25 la sută dintre companiile din acest sector considerându-l o problemă presantă, spre deosebire de celelalte sectoare economice, în care mai puțin de o cincime din companii îl evaluează în acest mod)", se arata in sondajul BNR.

Cele mai presante probleme ale companiilor

In sondajul BNR se mai arata urmatoarele:

"Problemele pe care firmele le-au resimțit ca fiind cele mai presante în ultimele șase luni sunt costurile de producție sau cele cu forța de muncă, disponibilitatea forței de muncă bine pregătite și lipsa cererii (Grafic 4).

Astfel, rezultatele sondajului indică faptul că tensiunile de pe piața muncii persistă, ca urmare a unei necorelări parțiale între cererea și oferta de muncă, pe fondul decalajului dintre calificarea salariaților și nevoile angajatorilor.

De asemenea, faptul că firmele resimt costurile cu forța de muncă ca pe o problemă presantă este justificat și de majorarea în trimestrul I 2020 a ratei anuale de creștere a costurilor unitare cu forța de muncă (6,7 la sută).

Perspectivele pentru perioada următoare sunt de o continuare a creșterii costurilor unitare cu forța de muncă în trimestrul II, având în vedere că pandemia COVID-19 a produs o ajustare mai importantă în activitatea economică, comparativ cu cea care a avut loc pe piața muncii, ca urmare a măsurilor de susținere din partea statului prin intermediul șomajului tehnic.

La nivelul sectoarelor în care activează firmele, disponibilitatea forței de muncă este mai acut resimțită în industrie, respectiv construcții și imobiliare, din cauza deficitului de personal calificat cu care se confruntă aceste domenii.

Lipsa cererii este o problemă în creștere față de sondajul anterior, ca urmare a temperării semnificative a cererii de consum pe fondul măsurilor necesare de restricție impuse de autorități în rândul populației, pentru a preveni răspândirea
epidemiei.

În structură, lipsa cererii este resimțită ca o problemă presantă în special de sectoarele servicii și utilități, în timp ce sectoarele construcții și imobiliare sunt cele mai puțin afectate de șocurile negative de cerere care au avut loc la nivel agregat.

În ceea ce privește exportatorii, aceștia au resimțit mai puternic scăderea cererii, spre deosebire de importatori, pentru care problema este la un nivel moderat.

Acest lucru s-a reflectat și în deteriorarea soldului comercial în primele șase luni ale anului curent."

Insolventa este ultima problema

"Procesul de insolvență (propriu sau al partenerilor comerciali) nu reprezintă un obstacol în desfășurarea activității companiilor, în proporție semnificativă (73 la sută) acestea consideră că acest factor are o influență scăzută asupra lor.

Spre deosebire de IMM, corporațiile apreciază într-un procent mai redus că insolvența nu le afectează activitatea (65 la sută, comparativ cu 73 la sută în cazul IMM) (Grafic 5).

[1]

Cu toate acestea, procesul de insolvență în România este caracterizat de o eficiență redusă, datele istorice arătând că mai mult de 90 la sută din companiile pentru care a fost deschisă procedura de insolvență în perioada 2007-2019 au încheiat acest proces în lichidare sau în faliment.

Disciplina la plată a partenerilor comerciali este un factor care nu este evaluat a fi presant pentru 49 la sută dintre firme.

Aproximativ 21 la sută din companii consideră că sunt afectate de disciplina la plată a partenerilor de afaceri. Corporațiile sunt
influențate negativ într-o măsură mai mare de acest factor, comparativ cu firmele de dimensiuni mici (29 la sută, față de 21 la sută).

Cu toate acestea, disciplina laxă la plată reprezintă o vulnerabilitate structurală a economiei românești, având în vedere sumele cu întârzieri la plată față de partenerii comerciali nebancari, care reprezintă circa 9 la sută din produsul intern brut, conform datelor financiare ale firmelor la 2018.

Factori precum concurența, necesitatea investițiilor publice sau infrastructura de transport sunt evaluate ca fiind probleme presante de doar o treime din companii.

În structură, pentru IMM, concurența este resimțită mai puternic decât în cazul companiilor de mari dimensiuni.

De asemenea, acestea consideră într-o proporție mai mare decât corporațiile că infrastructura de transport sau necesitatea de investiții publice (altele decât în infrastructura de transport) care să ajute compania sunt probleme care s-au confruntat în ultimele șase luni.

Spre deosebire de exercițiul precedent, în exercițiul curent un număr mult mai redus de companii (doar un sfert dintre acestea) consideră că problemele fiscale sau legate de reglementările aplicabile firmei sunt obstacole în desfășurarea
activității în ultimele șase luni, nivelul ridicat al fiscalității (taxe, impozite, accize, etc.) fiind una din principalele cauze ale acestei percepții, urmată de impredictibilitatea mediului fiscal.

Reglementările cu caracter obligatoriu (reglementări UE, reglementări naționale, reglementări la nivelul industriei din care face parte firma, etc.) nu sunt percepute de majoritatea firmelor ca având un impact negativ.