www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Mugur Isarescu a fost colaborator al Securitatii, a anuntat CNSAS

Autor: Bancherul.ro
2020-06-16 11:03

Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR) a fost colaborator al Securitatii, politia politica a fostului regim comunist al lui Nicolae Ceausescu, a stabilit Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS).


Decizia CNSAS trebuie insa validata de judecatorii de la Curtea de Apel Bucuresti, care au primit cererea pentru stabilirea calitatii de colaborator al Securitatii in cazul guvernatorului BNR.


Informatia apare intr-un comunicat al CNSAS:


"Colegiul a aprobat Nota de Constatare şi a dispus introducerea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a acţiunii în constatare pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, pentru următoarea categorie de persoane:
- art. 3 lit. q (guvernatorul Băncii Naţionale a României, preşedinte, vicepreşedinte de bancă şi membrii consiliului de administraţie din sectorul bancar) – 1 persoană."


Este a doua decizie a CNSAS in privinta lui Mugur Isarescu, dupa ce in 2002 institutia a emis o decizie de necolaborare a acestuia cu Securitatea ca politie politica.


Actuala decizie de colaborare a fost emisa dupa ce presa (Romania Libera) a publicat in luna martie 2017 un articol cu documente din arhivele CNSAS din care reiesea ca Mugur Isarescu a colaborat cu Securitatea, pentru care a transmis, sub numele conspirativ "Manole", note informative despre diplomati straini si despre colegii sai din cadrul Institutului de Economie Mondiala, printre care Eugen Dijmarescu.


Intr-un alt articol din Romania Libera se afirma ca Isarescu ar fi fost chiar spion sub acoperire al Securitatii, in cadrul "Grupului Negoiu", o structura secreta de spionaj a Securitatii, mascata prin activitatea Institutului de Economie Mondiala, unde Isarescu era cercetator stiintific. 


CNSAS a publicat un comunicat, dupa aparitia articolelor, in care afirma ca documentele invocate de Romania Libera au intrat in arhiva sa dupa decizia din 2002 in care Isarescu a fost absolvit de colaborarea cu Securitatea.


CNSAS a mai precizat ca nu a putut sa-l verifice din nou pe Isarescu, din proprie initiativa, dupa ce a intrat in posesia noilor documente, intruncat nu-i permitea o lege adoptata in 2008 (OUG 24/2008, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.293/2008).


Conform legii, reverificarea lui Isarescu se putea face doar la cererea altor persoane sau autoritati si institutii publice.


Isarescu a declarat, dupa dezvaluirile din presa, ca autoritatile trebuie sa clarifice problema. El nu a negat acuzatiile de colaborator al Securtiatii. (vezi aici detalii)


Vestea a fost exploatata imediat de cuplul Piperea/Zamfir, avocatul implicat in numeroase procese impotriva bancilor si BNR si prietenul sau din Parlament, care au anuntat ca au cerut CNSAS sa-l reverifice pe Isarescu, iar Parlamentului modificarea legii, in acest sens.


In consecinta, CNSAS a putut sa-l reverifice pe guvernatorul BNR pe baza noilor documente dezvaluite de presa si a constatat ca acesta a fost colaborator al Securitatii.


Despre colaborarea lui Isarescu cu Securitatea


Conform informatiilor publicate de Romania Libera, pe baza documentelor de la CNSAS, "Isărescu l-a turnat „de bine“ pe Dijmărescu. Acesta avea „demnitate, patriotism“, „înalte calități moral-politice“, era „membru al BOB – PCR“ și „lector pe linie de partid“.


"Manole era o sursă foarte bună nu doar pentru UM 0195, Contraspionajul Centralei de Informații Externe, ci și pentru UM 0625, Direcția a III-a a Securității, cea care se ocupa de diplomații străini de la București. Într-un plan comun de măsuri al celor două unități militare ale Securității, Manole are rolul de a verifica intențiile lui „Marius“, un diplomat britanic de la București, „suspect ca fiind cadru al serviciului de informații britanic“ (facsimil 7)", conform informatiilor din presa.


"Într-un alt document al UM 0195 („NOTĂ de SARCINI pentru dirijarea sursei MANOLE“), din 1986, acesta este instruită să spioneze diplomați americani suspectați că ar fi acoperiți ai CIA, dar și un britanic (facsimil 8).


Instrucția oferită de Securitate a dat roade: sursa „Manole“ a prestat corespunzător. Din zecile de turnătorii ale lui Isărescu, „România liberă“ prezintă cu documente, doar o parte, toate referitoare la diplomați străini la București sau intermediari ai acestora (facsimile 9 & 10).


Iar într-una din aceste „note“ apare și un actual europarlamentar: „Ioan Mircea Pașcu, cercetător la Institutul de Științe Politice și problema națională de lîngă Academia Ștefan Gheorghiu“. Acesta, ca și „Manole“ și câțiva jurnaliști, participa la un eveniment al ambasadei britanice de la București, descris cu lux de amănunte de turnătorul Isărescu (facsimil 11)", conform informatiilor publicate de Romania Libera.