Proiecția actualizată a creșterii cheltuielilor strict legate de îmbătrânirea populației (cheltuieli cu pensii, educație, sănătate și ingrijire pe termen lung), indică, pentru România, o creștere de 6 puncte procentuale (pp) din PIB pentru perioada 2016-2070, potrivit Programului de convergență 2020.

Practic, avem de-a face cu o triplare față de 2,1 pp variație prognozată anterior, în condițiile în care media europeană s-a păstrat la 1,8 pp în ambele runde.

Astfel, proiecțiile din cadrul Raportului de îmbătrânire a populației din 2018, actualizate în cursul anului 2019 în cazul României conform cerințelor Comisiei Europene pentru a include prevederile legislative in vigoare, estimează o creștere semnificativa a cheltuielilor cu pensiile comparativ cu scenariul anterior în cazul României.

Pe termen mediu, ar urma să atingem o valoare de 11,8% din PIB în anul 2025 față de doar 6,8%, în varianta inițială. Ceea ce va presupune necesitatea de a găsi surse sustenabile de finanțare de 5 pp din PIB pe intervalul 2025 – 2030.

Implicit de majorare a unor taxe și impozite pentru a crește ponderea veniturilor bugetare spre niveluri mai apropiate de uzanțele din UE (acum suntem la circa 70%).

Pe termen foarte lung, cheltuielile cu pensiile publice totale, luând în calcul legislația în vigoare, vor ajunge la un vârf de 14,4% din PIB în 2053. Adică exact în apropierea vârstei de pensionare actuale (65 ani) pentru un român care are, potrivit celor mai recente date, vârsta mediană de 41,7 ani.

În context, Programul de convergență 2020 atrage atenția că „procesul de îmbătrânire rapidă va modifica raportul dintre populația la vârsta de pensionare și populația activă, ceea ce va aduce schimbări majore în structura pe vârste și implicații negative pe piața forței de muncă. Raportul dintre persoanele în vârstă de peste 65 de ani și cele în vârstă de muncă (15-64 de ani) va crește semnificativ, ceea ce înseamnă că, în perspectiva următorilor ani, sistemul public de pensii va avea resurse mult diminuate în raport cu cheltuielile.”