Si firmele de recuperare creante au decis, la nivelul Asociației de Management al Creanțelor Comerciale (AMCC), sa amane ratelor datornicilor, in contextul crizei COVID-19, chiar daca OUG 37/2020 nu li se aplica si lor, ci doar bancilor si IFN-urilor.
"La nivelul Asociației de Management al Creanțelor Comerciale (AMCC), din care şi KRUK România face parte, au fost luate o serie de măsuri privind modalitatea în care firmele de colectare de creanțe pot veni în sprijinul clienților afectați de contextul economico-social creat pe fondul epidemiei de COVID-19, iar KRUK Romania va adera la aceste masuri:
1. In perioada starii de urgenta, membrii AMCC vor asigura suspendarea oricaror proceduri de evacuare silita si, in acelasi timp, a oricaror proceduri noi de executare directa imobiliara.
2. Acordarea, la cerere, acelor consumatori si/sau companii afectate de efectele coronavirus, de esalonari la plata si ajustarea platilor datorate in functie de noua situatie financiara, pentru protejarea celor afectati de efectele pandemiei;
3. Pe baza documentelor furnizate de persoanele fizice si/sau companiile afectate de pandemie, solutii privind suspendarea temporara a executarilor silite in aceste situatii si/sau vanzarea amiabila si de comun acord a garantiilor vor fi implementate;
4. Suspendarea activitatilor de vizite pe teren, in vederea respectarii obligatiei de a asigura distantarea sociala, cu exceptia situatiilor in care acest serviciu reprezinta o obligatie contractuala proprie si numai in vederea oferirii de asistenta pentru plata, semnarea angajamentelor de plata esalonata etc;
5. Sunt garantate intregritatea si confidentialitatea datelor cu caracter personal ale persoanelor vizate, asigurandu-se procesarea legala in contextul masurilor specifice adoptate de autoritati;
6. Membrii AMCC incurajeaza utilizarea canalelor de plata on-line, in vederea limitarii deplasarilor la punctele de plata si evitarii utilizarii bancnotelor si monedelor", a raspuns Kruk Romania, la intrebarea Bancherul.ro daca se suspenda ratele clientilor, in aceasta perioada de criza.
- Ce inseamna, concret, "esalonari la plata si ajustarea platilor"? Ne puteti oferi un exemplu concret aprobat pentru un client? Presupune si amanarea platilor? Daca da, pe ce perioada?
"Esalonarea platilor implica rescadentarea ratelor pe o anumita perioada de timp, de obicei mai indelungata, astfel scazand si valoarea ratei lunare. Ajustarea platilor este o adaptare a valorii si eventual a datei scadente a ratei lunare, adaptandu-se astfel la situatia financiara curenta a persoanei cu datorii. In cazul in care rata lunara a fost scazuta pentru o perioada de timp definita, dupa trecerea acestei perioade, valoarea ratei revine la suma initiala.
Un exemplu concret nu ar fi relevant, deoarece fiecare dintre cazurile clientilor nostri primesc solutii personalizate, solutii care sa fie viabile pentru situatia concreta a cazurilor lor.
In anumite situatii, in urma discutiilor dintre clienti si agentii KRUK si pe baza unor documente justificative care sa sustina argumentele clientului, se poate amana plata ratelor lunare pentru o perioada de timp definita, fara niciun fel de dobanda sau comision in plus", a raspuns Kruk Romania.
- Cati clienti ai bancilor si IFN-urilor sunt in executare silita si cati in procedura de recuperare amiabila?
"Portofoliul KRUK Romania este compus din creante provenind din sistemul bancar, de la institutii financiare non-bancare, asigurari, companii de utilitati, telefonie, etc.
In ceea ce priveste cazurile aflate in colectare pe cale amiabila si cele aflate in colectare pe cale juridica, putem spune ca ponderea celor doua tipuri de colectare este echilibrata, referindu-ne la toate tipurile de creante in administrarea KRUK.
Trebuie aici precizat faptul ca exista modalitati de colectare pe cale amiabila a unei creante chiar si atunci cand aceasta se afla in colectare pe cale juridica. Acest lucru depinde de buna credinta si buna intentie a persoanei cu datorii de a-si platii datoriile", a raspus Kruk Romania."
Firmele de recuperare creante au un numar de aproximativ 500.000 de clienti datornici preluati de la banci si aproximativ 400.000 de clienti proveniti de la IFN-uri.
In raspuns se mai arata:
"KRUK România va oferi clienților săi soluții de plată adaptate posibilităților financiare ale acestora, ținând cont de contextul actual, prin analizarea individuală a fiecărei solicitări primite.
Modelul de colectare folsit de KRUK este bazat pe proceduri de colectare pe cale amiabilă, prin identificarea soluţiilor viabile care vor ajuta persoanele cu datorii să rezolve problema datoriilor, prin plata cu regularitate a unor rate convenabile, pe care aceştia îşi pot permite să le plătească.
Aceasta este o soluţie benefică ambelor părţi, implementată la nivelul Grupului KRUK încă din 2008, când a reprezentat o abordare unică pe piaţa de colectare a creanţelor. Potivit acestei abordări, clienţii noştri vor agrea împreună cu agenţii KRUK, valoarea ratei lunare, data scadentă a ratei şi vor încheia astfel un angajament de plată. Cu fiecare plată efectuată, persoana cu datorii se va apropia de stingerea datoriei."
Si EOS KSI, o alta mare firma de recuperare creante, a spus ca aplica o serie de masuri ce vin in sprijinul consumatorilor afectati de criza COVID-19, precum amanarea a planului de rate stabilit si scaderea cuantumului ratelor deja negociate. (vezi aici detalii)
Din Asociatia de Management al Creantelor Comerciale - AMCC fac parte alte 14 firme de recuperare creante:
- Kruk
- Debt Collection Agency
- Kredyt Inkaso
- Intrum
- Creditexpress
- Cycle European
- Fire Credit
- Geri.ro
- Improvement Credit Collection
- KIA Juridic
- Mellon Romania
- OTP Factoring
- Recollection