www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Dobanzile pentru depozite la CEC Bank si Banca Transilvania sunt de trei ori mai mari decat la BCR si BRD

Autor: Bancherul.ro
2019-12-18 20:24

Dobanzile pentru depozitele in lei ale populatiei platite de Banca Transilvania (BT), CEC Bank, Garanti BBVA sau Libra Bank sunt de trei ori mari mari decat cele practicate de alte banci mari, precum BCR, BRD si Unicredit, conform topului dobanzilor la cele mai mari 20 de banci realizat de Bancherul.ro.


Bancile romanesti precum BT si CEC Bank si-au rasplatit dintotdeauna mai bine deponentii, pentru ca de la acestia isi atrag majoritatea resurselor necesare pentru creditare si operatiuni, in timp ce banci straine precum BCR, BRD sau Unicredit au la indemana depozite ieftine in euro de la bancile-mama din Austria, Franta si Italia.


Acum, insa, discrepanta dintre dobanzile bancilor romanesti si ale celor straine s-a produs pe fondul excesului de lichiditati, atat de pe piata bancara din Romania cat si din Europa, ceea ce a determinat scaderea puternica a dobanzilor mai mult la euro, care au ajuns chiar negative, decat la cele in lei.


CEC Bank are cele mai ridicate dobanzi pentru depozitele in lei pe termene mai lungi


Astfel, dobanda pentru un depozit la termen de 1 an la CEC Bank este de 3,5% pe an daca economiile se fac la ghiseele bancii si 3,6% daca se utilizeaza serviciile online de internet banking sau mobile banking.


Cei care aleg sa-si pastreze economiile pe termen mai lung, de doi ani, incaseaza o dobanda mai mare, de 4%, iar pentru depozitele la termen de 3 ani (36 de luni), dobanda ajunge la 4,5%.


Pentru depozitele la termen de 1 an, dobanzi apropiate de cele ale CEC Bank le mai gasim la Garanti Bank, de 3,7%, urmata de Libra Bank, cu 3,25% la ghiseu si 3,50% online si Banca Transilvania (BT), cu 3% pe an.


La depozitele pe doi ani, dobanda platita de CEC Bank, de 4%, este cu o jumatate de punct peste cea de la Libra Bank si BT, ambele de 3,5%, in timp ce pentru depozitul pe 3 ani, dobanda CEC Bank, de 4,5%, este cu o jumatate de punct peste dobanda BT, de 4%, si cu un punct mai mare decat cea de la Libra, de 3,5%.


BRD, BCR si Unicredit au cele mai mici dobanzi


BRD, BCR si Unicredit au cele mai mici dobanzi pentru depozitele in lei, atat pe termene mai lungi, cat si mai scurte.
Astfel, dobanda la depozitul pe un an la BRD este doar 0,95% pe an, de peste trei ori mai mica decat la CEC Bank, BT, Garanti BBVA, Libra, First Bank si Alpha, toate cu dobanzi de peste 3% pe an.


La un depozit pe trei ani, dobanda la BRD este de numai 1,55%, de patru ori mai mica decat cea platita de CEC Bank.


BRD si Unicredit au ramas singurele doua banci care pentru un depozit la termen de 12 luni au dobanzi mai mici de 1% pe an.


Si comisioanele conteaza


Dobanzile la depozite sunt acum atat de mici, iar comisioanele practicate de banci pentru conturile curente tot mai mari, incat acestea incep sa conteze tot mai mult la calculul castigului net dintr-un depozit.


De exemplu, BRD are dobanzi atat de mici incat dupa achitarea comisioanelor clientii acesteia raman in pierdere cu 83 de lei, in cazul unui depozit de 10.000 de lei pe un an. (vezi foto)


BRD ramane, astfel, singura banca unde trebuie sa platesti pentru un depozit de 10.000 de lei pe un an, in loc sa primesti dobanda.


Castigul net la un depozit


Cel mai mare castig la un depozit de 10.000 de lei pe un an, cu banii retrasi de pe card la bancomatul propriu al bancii, il obtinem la CEC Bank, de 360 de lei.


Daca scadem comisioanele pentru administrarea contului si pentru utilizarea serviciilor online de internet si mobile banking, profitul scade la 234 de lei.


CEC Bank a anuntat astazi o promotie (vezi comunicatul mai jos) prin care elimina comisionul de administrare a contului curent pentru clientii care-si fac depozite pana la sfarsitul lunii martie 2020.


E important de mentionat ca CEC Bank nu percepe comision pentru retragerea banilor de la ghiseu in data scadentei depozitului, ca la alte banci.


COMUNICAT DE PRESĂ


Comision de administrare zero și dobândă fixă de până la 4% pe an pentru depozitele la termen, în lei, de la CEC Bank


Bucuresti, 18.12.2019 - Cu ocazia aniversarii a 155 de ani, clienții CEC Bank se pot bucura de depozitele la termen, în lei, cu maturitate de 6, 12 sau 24 luni cu dobânzi de până la 4% pe an și zero comision de administrare cont curent pe întreaga perioadă de constituire a depozitului.


Promoția este valabilă pentru clienții persoane fizice care își deschid depozite în lei pe termene de 6, 12 sau 24 luni în perioada 18.12.2019 – 31.03.2020.


"Cu o tradiție de 155 de ani, CEC Bank își propune să joace un rol activ în încurajarea unui comportament financiar responsabil, iar economisirea este un element esențial. De aceea, susținem activitatea de economisire prin produse atractive, cu dobânzi competitive. CEC Bank este în top 5 bănci în ceea ce privește dobânzile la depozitele la termen, în lei, pentru populaţie. În plus, pe lângă atragerea de resurse, CEC Bank va continua să finanțeze economia românească prin credite pentru investiții personale sau pentru antreprenori", a declarat Bogdan Neacșu, Director General - Președinte CEC Bank.


Pentru depozitele la termen, în lei, CEC Bank plătește o dobândă de 2.5% pe an pentru plasamentele la termen de șase luni, 3.5% pe an pentru plasamentele la termen de 12 luni și 4% pe an pentru plasamentele la termen de 24 de luni. În plus, clienții care optează să-și constituie un depozit prin Internet și Mobile Banking, sau prin telefon (Tele CEC), beneficiază de un bonus de dobândă de 0,10 pp pentru depozitele constituite prin aceste canale.


Depozitele se pot constitui atât la ghișeele băncii, prin intermediul celor peste 1.000 de unități teritoriale, din care aproximativ 500 sunt amplasate în mediul rural, cât și prin soluțiile digitale ale Băncii - CEC Bank Mobile Banking, Internet Banking (CEConline) sau Phone Banking (TeleCEC). CEC Bank nu percepe comision pentru retragerea banilor de la ghișeele băncii, la expirarea termenului depozitului.


CEC Bank este banca românească cu cea mai lungă tradiție. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent peste 2 milioane de clienți, cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și active de 29,3 miliarde lei, la sfârșitul anului 2018. 


CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească, care oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM, internet banking (CEConline), mobile banking și phone-banking (Tele CEC).
Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, este unicul acționar al CEC Bank, iar în luna noiembrie a acestui an (a.c. 2019), în urma acordului Comisiei Europene, capitalul băncii a fost majorat cu 940 milioane lei.


Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro