www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Libra Internet Bank anunta servicii noi, conform PSD2: iti poti face conturile de plati accesibile online tertilor Prestatori de Servicii de Plata (PSP)

Autor: Bancherul.ro
2019-12-09 13:29

Libra Internet Bank anunta noi servicii oferite de Directiva Serviciilor de Plati – cunoscuta sub denumirea de PSD2:


Noile servicii iti dau posibilitatea de a acorda, in baza consimtamantului tau expres, acces la conturile tale unei alte banci sau unui fintech (terti PSP), prestator al serviciilor de plata. In baza cererii si consimtamantului tau, banca va permite tertului PSP acces la datele din conturile tale. Astfel, vei putea beneficia de servicii noi oferite de terti PSP, precum:


- serviciul de initiere plati – vei putea plati direct din contul tau curent, prin intermediul aplicatiei prestatorului serviciilor de plata


- serviciul de informatii despre cont – vei putea vizualiza soldul si tranzactiile din contul tau de plati, prin intermediul aplicatiei informatice a prestatorului serviciilor de plata


- confirmare disponibilitate fonduri – prestatorul serviciilor de plata va putea sa verifice disponibilitatea unei anumite sume, in contul tau.


Consimtamantul este valabil atat timp cat nu a fost revocat.


Revocarea consimtamantului se poate face din aplicatia informatica a tertului PSP, prestator al serviciilor de plata.


LIBRA INTERNET BANK implementeaza Directiva Serviciilor de Plati – cunoscuta sub denumirea de PSD2 (Regulamentul European 389/2018 cu privire la standardele tehnice de reglementare pentru autentificarea stricta a clientilor si standardele deschise, comune si sigure de comunicare, completare a Directivei 2366/2015 privind Serviciile de Plata), transpusa in legislatia din Romania prin Legea nr. 209/2019 privind serviciile de plata si pentru modificarea unor acte normative, publicata in Monitorul Oficial nr. 913 din 13.11.2019.


Sursa: Librabank.ro