www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BRD se asteapta la o aterizare lina (soft landing) a economiei in vara anului viitor

Autor: Bancherul.ro
2019-08-10 13:43

Francois Bloch, seful BRD, a treia banca dupa marime din Romania, dupa BT si BCR, se asteapta ca anul viitor economia Romaniei sa sufere o aterizare lina (soft landing), motiv pentru care banca franceza a implementat o politica prudenta a activitatii sale.


"Ne asteptam ca in vara lui 2020 economia Romaniei sa aiba un soft landing, in contextul cresterii deficitelor gemene, motiv pentru care am adoptat o strategie prudenta", a declarat seful BRD, Francois Bloch, in cadrul conferintei cu investitorii prilejuita de prezentarea rezultatelor financiare din trimestrul doi.


Din acest motiv, a precizat el, BRD a decis sa-si diminueze volumul de credite acordate firmelor, sub media pietei, tinand cont si de faptul ca dobanzile pentru aceste credite au scazut semnificativ.


"Am observat o scadere semnificativa a dobanzilor, de aceea am ales sa protejam profitabilitatea bancii. Am tinut cont si de faptul ca ne asteptam la un soft lending la mijlocul anului trecut, adica a scaderii economiei, din cauza deficitelor gemene, motiv pentru care am adoptat o strategie prudenta".


Seful BRD a precizat insa ca profitul BRD va ramane ridicat si in urmatoarele trimestre, intrucat "banca este pe baze solide, inca avem potential de crestere a activitatii, atat pe creditare si economisire, cat si pe tranzactii."


BRD a acordat in acest an si mai putine credite ipotecare noi fata de anul trecut, creditele Prima Casa avand o pondere de 40% din total, majorandu-si in schimb creditele pentru consum.


Costul riscului la creditele retail a fost sub 50 de puncte de baza.


BRD a inchis 55 unitati in ultimul an, pe fondul cresterii utilizarii aplicatiilor online.


Banca a inregistrat si o crestere puternica a fondurilor de investitii administrate de BRD Asset Management, o strategie de stimulare a solutiilor alternative de ecomosire.


BRD a calculat o taxa pe active de 80 milioane lei in acest an.