www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Creditele tip "subprime" acordate de unele banci romanesti au ajuns la scadenta

Autor: Bancherul.ro
2008-11-30 11:05
Pe parcursul anului trecut in special, unele banci romanesti, precum Bancpost, au fost foarte agresive in acordarea unor credite de consum sau credite ipotecare tip subprime, celebre deja pentru faptul ca au declansat criza financiara mondiala in Statele Unite.

Fireste ca exista diferente intre tipurile de credite acordate de bancile ipotecare americane si cele romanesti, insa ambele au in comun un element foarte grav, si anume indatorarea excesiva a clientului fara ca acesta sa fie prevenit inainte de contractarea creditului.

Mai exact, bancile acordau clientilor niste credite de valori mari, a caror rate lunare ajungeau la 70% sau poate chiar mai mult din venituri, amagindu-i insa in primele luni sau primul an de rambursare a creditului cu rate lunare mult mai mici, promotionale, mai exact cu jumatate mai mici decat cele reale.

In acest fel, bancile isi atrageau clienti, insa acestia erau pacaliti fara sa-si dea seama. Abia dupa ce perioada ratelor promotioanale mici ajungeau la scadenta, clientii se treazeau ca nu mai pot face fata platilor iar multi intra in incapacitate de plata.

Asa s-a intamplat in Statele Unite si iata ca asa se intampla acum cu unii clienti din Romania, carora bancile le-au oferit credite tip sub-prime cu iluzia, dupa cum avertizau inca de anul trecut reprezentantii BNR, ca acesti clienti vor avea salarii tot mai mari iar valoarea caselor va creste la nesfarsit. Acum insa, la nici un an de zile diferenta, salariile nu numai ca nu mai cresc, dar exista si pericolul jomajului, iar pretul imobilelor s-a prabusit. In concluzie, riscul nerambursarii ratelor este foarte mare.

Iar efectele deja se vad si in statistici: in luna octombrie, restantele populatiei la banci au crescut alarmant, cu 25% fata de luna precedenta, soldul datoriilor depasind un miliard de lei.

Iata un exemplu concret de credit tip sub-prime:

Un client al Bancpost a contractat in luna iulie 2008 de la Bancpost un credit de 41.000 de lei, cu o rata de 730 de lei. Rata insa era aferenta unei dobanzi promotionale, mica doar in primele trei luni.

Intre timp insa, dupa cele trei luni, dobanda s-a dublat si a aparut si criza financiara, fapt care a determinat Bancpost sa recurga la cresteri si mai mari ale dobanzilor si a comisioanelor. Astfel, banca a introdus un comision lunar de administrare de 0,59%, echivalentul unei dobanzi anuale de 7%. Anterior, comisionul era de 0,45%, echivalentul unei dobanzi de 5,4% pe an, insa nu era perceput in perioada promotionala.

Asa se face ca rata lunara a clientului Bancpost a crescut dupa trei luni cu aproape 50%, de la 730 lei la 1.100 de lei, gradul de indatorare ajungand la 70% din venituri.

Furia clientilor acestei banci a fost intensificata de faptul ca banca nu i-a anuntat la timp despre majorarile de dobanzi si de comisioane, ci abia ulterior, cand multi inregistrau deja restante fara sa fie constienti de acest lucru.

Asa s-a intamplat si in acest caz, clientul Bancpost sustinand ca banca l-a informat telefoni, la sfarsitul lunii noiembrie, de faptul ca este in intarziere cu plata ratelor.

Bancile sunt obligate sa-si informeze in scris clientii cu privire la modificarile de dobanzi si comisioane, conform legii contractelor de credit (nr. 289 din 2004), care reglementeaza relatia dintre banci si clienti, o lege realizata la cerintele Uniunii Europene si intrata in vigoare in 2005, dar care nu a fost niciodata aplicata de cele doua institutii care ar fi avut dreptul sa faca acest lucru, Protectia Consumatorilor si Banca Nationala a Romaniei.

Iata ce spune legea:

"Consumatorul trebuie să fie informat în scris, despre orice modificare survenită pe durata contractului de credit asupra dobânzii anuale sau a costurilor intervenite ulterior datei semnării contractului de
credit în momentul în care intervine această modificare. Această informare se face prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin intermediul unui extras de cont ce se furnizează consumatorului în mod gratuit."

In ciuda acestui fapt, sau poate pentru a eluda legea, unele banci au introdus in contractele de creditare o prevedere in care isi rezerva dreptul de a anunta fie prin SMS, fie prin afisarea pe site-ul bancii, fie la avizierul bancii ori in scris asupra modificarilor survenite la dobanzi, taxe, comisoane, speze bancare.

Pe de alta parte, Protectia Consumatorilor a inceput abia in aceasta toamna, inaintea alegerilor, sa ia primele masuri impotriva bancilor, in virtutea unei alte legi, care se refera la comportamentul abuziv al furnizorilor de servicii financiare.

Astfel, Protectia Consumatorilor a amendat mai multe banci, printre care BRD, BCR, UniCredit sau Bancpost, pentru faptul ca s-au comportat abuziv majorand dobanzi si comisioane.

O noua lege care protejeaza clientii bancilor a fost adoptata de Parlament luna trecuta, lege ce va intra in vigoare la inceputul lui 2009 si care interzice bancilor sa majoreze comisioane sau sa introduca altele noi, pe parcursul rambursarii unui credit. De asemenea, bancile vor trebui sa justifice majorarile de dobanzi.