Curtea de Apel Bucuresti a pronuntat o decizie definitiva prin care anuleaza un ordin emis de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) in 2015, in care obliga Piraeus Bank sa efectueze conversia in lei a creditelor in franci elvetieni (CHF) la cursul istoric, din data acordarii, si sa ramburseze clientilor diferenta de curs valutar, care s-a dublat intre timp.

Decizia instantei este in concordanta cu jurisprudenta instantelor romanesti in speta creditelor in valuta, precum si cu o decizie in acest sens a Curtii Europene de Justitie, solicitata intr-un proces in care a fost implicat cunoscutul avocat Gheorghe Piperea.

ANPC a sustinut ca banca nu a informat consumatorii, inainte de incheierea contractului de credit, despre riscul valutar si “a prezentat moneda CHF ca fiind una stabilă și sigură, recomandând creditul in CHF, determinându-si clientii să ia o decizie pe care nu ar fi luat-o dacă ar fi avut toate informațiile”.

Banca a mai fost acuzata ca “a fost de rea-credință in intenția de a nu prevedea expres în contractul de credit aspectul diferenței posibile de curs valutar al monedei împrumutate, având in vedere si prevederile Regulamentului BNR nr. 17/2012, care prevede care prevede la art.7:

(1) împrumutătorii, precum si instituțiile prevăzute la art.1, alin.(2) trebuie sa informeze persoanele neacoperite in mod natural la riscul valutar care solicita acordarea unui credit in valuta sau indexat la cursul unei valute despre impactul unei eventuale deprecieri severe a monedei naționale asupra obligațiilor lor de plata periodice.

(2) In plus fără de informarea prevăzută la alin (1), in cazul creditelor care nu au dobânda fixa, împrumutătorii si instituțiile prevăzute la art.l, alin(2) trebuie sa prezinte in mod distinct si nivelul la care respectivele obligații de plata periodic ar putea ajunge ca urmare a unei eventuale deprecieri severe a monedei naționale asociate cu majorarea dobânzilor”.

Acuzatiile ANPC, materializate intr-un proces-verbal, au fost contestante in instanta de Piraeus Bank si a Asociatia Romana a Bancilor (ARB), la Tribunalul Bucuresti, care a constatat ca banca a respectat legea in privinta creditelor in CHF, astfel ca a anulat procesul-verbal al ANPC. Aceasta autoritate a contetat decizia primei intante la Curtea de Apel Bucuresti, care a confirmat insa, printr-o decizie definitiva, sentina primei instante.

Ce au decis judecatorii

Judecatorii Curtii de Apel Bucuresti au constatat ca „este absolut firesc ca banca să solicite restituirea sumelor acordate cu titlu de credite în franci elvețieni, alături de celelalte costuri convenite de părți.

Împrejurarea că a crescut cursul francului elvețian față de data contractării creditului nu poate conduce la concluzia că ar exista un dezechilibru economic, întrucât banca nu beneficiază de această creștere din moment ce i se restituie exact suma pe care a împrumutat-o, alături de celelalte costuri convenite.

Din contră, dacă s-ar admite solicitarea apelantei ANPC referitoare la stabilizarea cursului de schimb valutar existent la momentul încheierii convențiilor de credit, ar exista un dezechilibru economic evident în defavoarea băncii, întrucât acesteia i s-ar restitui o sumă mult mai mică decât cea împrumutată.”

Judecatorii au mai decis ca “suportarea riscului valutar nu transformă un contract de credit dintr-unul comutativ în unul aleatoriu. Astfel, conform art.947 alin.2 din Codul civil de la 1864 (aplicabil în cauză față de data încheierii între părți a convenției de credit), contractul este aleatoriu când echivalentul depinde, pentru una sau toate părțile, de un eveniment incert.

Or, contractele de credit, indiferent de moneda în care sunt contractate, nu au caracter aleatoriu, ci comutativ întrucât întinderea drepturilor și obligațiilor părților a fost clar determinată. Faptul că moneda creditului variază în raport de alte monede nu transformă un contract comutativ în unul aleatoriu întrucât un astfel de fenomen se produce între orice două tipuri de monede aflate pe piață.

Dacă s-ar primi o astfel de concluzie, toate contractele ar avea caracter aleatoriu pentru că prețul lor ar putea fi raportat la o altă monedă, iar cursul valutar întotdeauna va fluctua. De exemplu, un contract de vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate, exprimat în CHF, ar putea fi considerat aleatoriu întrucât cursul de schimb CHF-RON variază pe parcursul derulării contractului.

Or, o astfel de concluzie nu poate fi reținută întrucât calificarea unui contract ca fiind comutativ sau aleatoriu se face prin raportare la întinderea drepturilor și obligațiilor părților, astfel cum acestea se raportează la moneda convenită, iar nu la alte tipuri de valută.”

In privinta dezechilibrului in respectarea contractului de credit aparut in urma deprecierii CHF fara de leu, judecatorii au constatat ca “dezechilibrul trebuie raportat la momentul încheierii contractelor și trebuie să vizeze aspecte intrinseci acestora.

Or, ceea ce invocă ANPC este un aspect extrinsec și ulterior perfectării convențiilor, respectiv deprecierea monedei naționale în raport de francul elvețian, fenomen asupra căruia banca nu a avut niciun control.”

Curtea a mai stabilit ca “acordarea creditelor în franci elvețieni era legală și nu s-a dovedit că banca cunoștea, la momentul încheierii contractelor, modul în care va evolua cursul valutar.
Totodată, în prezenta cauză se aplică principiul nominalismului monetar, instituit de art.1578 din Codul civil de la 1864 (incident în cauză față de data încheierii între părți a convenției de credit), care prevede că „Obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății”.

În ceea ce privește obligația de informare, Curtea constata ca “dispozițiile art.3 lit. b) și art.18 – 20 din OG nr.21/1992 și ale art. 27 lit. b) și art.45 – art.47 din Legea nr.296/2004 stabilesc dreptul consumatorilor de a fi informați, în mod complet, corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, inclusiv a serviciilor financiare, oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere rațională între produsele și serviciile oferite, în conformitate cu interesele lor economice și de altă natură și să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinației acestora, în deplină siguranță și securitate.

Trebuie remarcat, însă, că obligația de informare nu se confundă cu obligația de transparență.
Aceasta, întrucât obligația de informare presupune acordarea de către profesionist a tuturor informațiilor referitoare la caracteristicile serviciilor/produselor furnizate, pe când obligația de transparență presupune utilizarea unor clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.

Curtea constată că, indiferent de moneda avută în vedere, cursul valutar fluctuează, iar acest lucru este notoriu, fiind cunoscut chiar și de cel mai puțin avizat consumator, care nu are cunoștințe de specialitate.

Având în vedere notorietatea aspectului privind fluctuația cursului valutar, nu era necesară o informare expresă în acest sens, orice persoană cunoscând că, în condițiile în care contractează un credit în valută și trebuie să îl restituie în aceeași monedă, valuta respectivă poate varia în raport de moneda națională, dată fiind perioada mare de timp în care se desfășoară relațiile contractuale.

Pe de altă parte, deși este de notorietate fluctuația cursului monetar, acest lucru nu echivalează cu prevederea diferențelor concrete, respectiv cu cât acest curs va crește sau va scădea.
Curtea reține că, în măsura în care ANPC ar dovedi că banca cunoștea, la momentul încheierii convenției de credit, cum va evolua cursul valutar și, cu bună-știință, a ascuns această informație, acțiunea acestora ar avea caracter fondat.
Însă, ANPC nu a produs nicio dovadă că banca cunoștea, la momentul încheierii contractelor, care va fi evoluția concretă a cursului valutar.

În aceste condiții, nu se poate reține că banca a încălcat obligația de informare pentru a se putea considera că sunt incidente dispozițiile art.1 lit. b) din Anexa la Legea nr.193/2000.
Ca atare, prin clauzele contractuale referitoare la restituirea creditului în moneda în care a fost acordat și la suportarea riscului valutar nu s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului.”