Consiliul Concurentei propune doua masuri antagonice spiritului unei piete bacare libere, care par mai degraba specifice unui sistem tot mai reglementat si controlat de stat, ceea ce nu corespunde normelor europene.

Pe de o parte, autoritatea de concurenta propune ca bancile sa accepte refinantarea creditelor fara a mai analiza riscurile clientilor, adica fara sa le faca asa-zisul scoring.

Doua probleme evidente are aceasta propunere, de-a dreptul nastrusnica si surprinzatoare pentru o institutie de o asemenea importanta intr-un stat:

1. Nimeni nu poate obliga bancile sa acorde credite decat asa cum ele considera sa o faca, din simpul motiv ca vorbim de firme private, care imprumuta propriii bani, daca nu cumva chiar banii altora, adica ai deponentilor.

2. Chiar daca Banca Nationala a Romaniei (BNR) ar permite bancilor, la sugestia Consiliului Concurentei, ca pot face refinantari fara analiza bonitatii clientilor, nicio banca nu ar face asta, din simplul motiv ca ar reprezenta un act de iresponsabilitate.

Dar cum de i-a venit Consiliului Concurentei aceasta idee ciudata? “Pornind de la precedentul conversiei creditelor CHF în lei prin restructurarea în cadrul aceleiași bănci”, motiveaza institutia.

Aceasta face insa o mare confuzie intre restructurarea si refinantarea unui credit.

Restructurarea unui credit inseamna doar modificarea conditiilor contractuale, precum schimbarea monedei de creditare, modificarea dobanzii sau a perioadei de rambursare sau diminuarea datoriei totale, pentru propriii clienti ai unui banci, asadar pentru clientii pe care aceasta i-a analizat si selectat in privinta riscurilor in momentul acordarii creditului, iar prin restructurare nu face altceva decat sa-i usureze povara platii datoriei.

In schimb, o refinantare inseamna acordarea unui nou credit, de aceeasi valoare sau chiar mai mare decat creditul vechi, in alte conditii de creditare, specifice noii banci unde se face refinantarea, unui client nou, asadar nescunoscut de noua banca, motiv pentru care aceasta trebuie sa-i faca un profil de risc, pentru a se asigura ca-si va putea recupera banii.

Putem presupune, cum probabil s-a gandit si Consiliul Concurentei, ca odata ce o persoana sau o firma a primit un credit de la o banca, asadar s-a incadrat in conditiile privind riscul, nu trebuie sa mai fie analizat din nou, de alta banca, in momentul refinantarii, dat fiind ca bancile au in general politici de risc asemanatoare.

O deductie valabila insa doar teoretic. In practica, riscul oricarui client se modifica cu timpul: salariul scade sau creste, poate ca intre timp a mai facut un imprumut, asadar este mai indatorat si implicit mai riscant, are alta varsta, a suferit o pierdere materiala, a intervenit o problema familiala, si-a schimbat serviciul sau chiar a ramas somer.

Situatia unei persoane sau a unei firme se schimba destul de repede si implicit si riscul evaluat de banca in momentul acordarii creditelor.

In plus, garantiile aferente unor credite, precum cele ipotecare, isi modifica valoarea, astfel ca trebuie reevaluate. Solutia Consiliului Concurentei: statul, prin fondurile de garantare, sa acopere garantiile insuficiente ale clientilor in cazul refinantarilor!

Insa o implicare a statului in cazul refinantarii creditelor nu doar ca ar complica foarte tare procesul de acordare a unei refinantari, ci ar reprezenta o practica anticoncurentiala prin insasi faptul ca statul se implica intr-o piata libera. Ca sa nu mai punem la socoteala costurile suplimentare pe care le-ar presupune garantia statului atat pentru clientii bancilor, cati si pentru bugetul de stat.

Consiliul Concurentei vine cu aceasta propunere in ciuda faptului ca in urma consultarilor cu bancile, acestea au avut o opinie contrara, care sustine argumentele din acest articol.

Consiliul Concurenței spune ca “a inițiat discuții cu băncile reprezentate în cadrul Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR). Punctul de vedere exprimat a fost următorul:

• Cerințele legale (europene și naționale) în materie de protecția consumatorului impun, la acordarea unui credit nou, obligația de verificare a bonității unui client;

• Din perspectiva unei bănci, refinanțarea unui credit de la o bancă la alta reprezintă acordarea unui credit nou și, implicit, o nouă decizie de creditare. Astfel, aceasta nu poate avea, din perspectiva normelor prudențiale (și a riscurilor implicate), același regim juridic cu o operațiune de restructurare/conversie efectuate de o bancă pentru proprii clienți;

• Managementul riscului de creditare reprezintă o competență cheie a politicilor de risc ale unei bănci, un factor de diferențiere față de competitori și un element determinant pentru performanța financiară.

Intrebari fara raspuns

Se pune asadar intrebarea: exista cineva cu care Consiliul Concurentei s-a consultat si care a fost de aceeasi opinie? Exista in alte state europene exemple de buna practica asemanatoare?

Propunerile Consiliului Concurentei nu sunt justificate nici de un sondaj efectuat de institutie printre clientii bancilor, desi acesta este adus, ciudat, tocmai in sprijinul acestora.

Astfel, doar 3% dintre persoanele fizice care au refinantat un credit cu garantii considera ca ar fi un mare avantaj ca bancile sa nu mai reevalueze conditiile de eligibilitate daca nu au existat probleme la ramburarea creditului, 2% spun ca ar fi un mic avantaj si 1% ca nu ar fi niciun avantaj.

O pondere de 10% dintre persoanele fizice spun ca au renuntat la refinantare pentru ca nu ar fi putut rambursa noul credit (2,2%) sau pentru ca dobanzile au fost prea mari (1,7%), asadar nicidecum din cauza faptului ca au fost respinsi de banci in urma analizei de risc.

In privinta garantiilor, doar 1% dintre cei care au refinantat un credit cu garantii spun ca li s-au cerut garantii suplimentare, in timp ce 6% spun ca nu li s-au cerut alte garantii.

Cum a ajuns, asadar, Consiliul Concurentei la concluzia ca un nou scoring si insuficienta garantiilor impiedica refinantarile, din moment ce rezultatele sondajului arata ca principalele motive ale celor care au renuntat la refinantare sunt ca "nu l-ar fi putut rambursa - 2,2% si dobanzile - 1,7%", iar dintre cei care au refinantat creditele doar 1% spun ca li s-au cerut garantii suplimentare iar 6% spun ca nu li s-au cerut garantii suplimentare?

- Procentul de 8% care spun au apelat la refinantari este unul ridicat sau redus, conform standardelor concurentiale? Care este, in realitate, ponderea refinantarilor si cum este ea in comparatie cu alte tari?

Consiliul Concurentei nu a raspuns la aceste intrebari trimise de Bancherul.ro.

In concluzie, propunerea Consilului Concurentei pare de slaba calitate, nesprijinita de suficiente argumente si de analiza solida si comparativa cu privire la refinantarea creditelor.

Concurenta, atat pe piata bancara cat si pe alte piete, poate fi stimulata intr-un singur fel: crearea conditiilor pentru intrarea in piata a cat mai multor jucatori si reducerea reglementarilor si interventiei statului si altor autoritati. De asta ar trebui sa se ocupe Consiliul Concurentei, nu de a sugera bancilor cum sa acorde credite garantate de stat.