www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BNR lasa dobanda la 2,5% si imprumuta bancile cu 10 miliarde lei, astfel ca ROBOR scade

Autor: Bancherul.ro
2018-08-06 12:18

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a mentinut dobanda la 2,5%, conform estimarilor Bancherul.ro, dar contrar prognozelor majoritatii analistilor chestionati de Bloomberg si Reuters, printre care si economistul-sef al BCR, care se asteptau la o noua crestere de un sfert de punct. Economistii ING au anticipat corect decizia BNR.


Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, va explica decizia de astazi in cadrul unui briefing la care va participa si Bancherul.ro, evenimentul urmand a fi prezentat pe larg.


Decizia BNR de a nu modifica dobanda era previzibila in conditiile in care inflatia a atins varful in lunile precedente, iar inflatia de baza CORE2 este in scadere. (vezi aici detalii)


In acelasi timp, dobanzile pietei bancare ROBOR, utilizate de BNR pentru derularea unei politici monetare mai stricte decat arata dobanda de referinta, au atins un maxim de aproape 3,5%, nivelul facilitatii de creditare Lombard al bancii centrale.


ROBOR a scazut astazi semnificativ: pe termen scurt (O/N) de la 3,58% la 2,80%, in timp ce pe termen lung (3 luni) de la 3,47% la 3,40%, dupa ce BNR a imprumutat astazi un numar de 11 banci cu 10,5 miliarde lei, printr-o operatiune repo, cea mai mare valoare din 2013.