BRD, a treia mare banca romaneasca dupa BCR si Banca Transilvania, si-a diminuat substantial, cu 16%, finantarile pentru firme in prima jumatate din acest an, concentrandu-se in schimb pe creditele de consum si ipotecare acordate populatiei, de pe urma carora o obtinut castiguri mult mai mari, datorita dobanzilor mai ridicate, inclusiv ca urmare a cresterii ROBOR.
Stocul de finantari acordate BRD firmelor a ajuns astfel sa fie de trei ori mai mic decat creditele pentru persoanele fizice.
BRD precizeaza in raportul financiar pe primul semestru publicat astazi ca si-a diminuat creditarea afacerilor IMM-urilor “in contextul unei scaderi a cererii, alaturi de politici stricte ale bancii de management al riscului.”
Noi banuim ca al doilea motiv, si anume dezinteresul bancii in a-si asuma mai multe riscuri in creditarea afacerii, a fost mai important decat scaderea cererii, pentru ca ne aflam intr-o perioada de cretere economica, in care firmele se extind, asadar au nevoie de finantari.
BRD insa nu s-a complicat cu finantarile riscante pentru firme, care au si dobanzi mai mici decat cele pentru persoane fizice, astfel ca a profitat de euforia consumului si si-a majorat substantial creditele de consum si cele prima Casa, a caror dobanzi sunt in crestere, ceea ce inseamna mai multi bani castigati de banca.
BRD admite ca veniturile din dobanzi au fost influentate pozitiv de cresterea solida a dobanzilor in lei, dupa ce media ratei ROBOR la 3 luni a crescut cu un punct si jumatate in prima parte din acest an, la 2,33%, de la 0,84% in prima jumatate din 2017.
BRD a acordat pana acum credite de consum cu dobanda variabila, in functie de ROBOR, dar din aceasta luna in oferta mai are doar credite cu dobanda fixa.
Dobanda incasata la credite – 12%, cea platita la depozite – 0,8%
Veniturile din dobanzi ale BRD au crescut in primul semestru din acest an cu 12,2% (110 milioane lei) fata de aceeasi perioada a anului precedent, la 1 miliard de lei, in timp ce cheltuielile cu dobanzile au crescut cu numai 0,5% (0,4 milioane lei), la 75 milioane lei.
Asta in conditiile in care BRD acorda credite de consum cu dobanzi de 12%, in timp ce pentru un depozit la termen de 1 an plateste o dobanda de doar 0,8% pe an.
Veniturile nete din dobanzi ale BRD au crescut astfel cu 13,1% (109 milioane lei), la 937 milioane lei.
BRD a pierdut un punct din cota de piata a creditelor pentru fime
Totalul creditelor brute acordate firmelor de BRD a scazut in prima jumatate din acest an cu 16%, echivalentul a 1,5 miliarde lei, de la 9,257 miliarde lei in decembrie 2017 la 7,733 miliarde lei in iunie 2018.
Creditele de trezorerie au scazut cu 22% echivalentul a 855 milioane lei, la 3,9 miliarde lei.
Creditele pentru echipamente s-au redus cu 26%, echivalentul a 1 miliard de lei, la 2,7 miliarde lei.
Doar finantarea activitatii comerciale a avut un avans de 31% (332 milioane lei), la 1 miliard de lei.
In schimb, creditele de consum acordate de banca si de firma de credite de consum (BRD Finance IFN) au crescut cu 9,7%, echivalentul a 845 milioane lei, la 9,5 miliarde lei.
Iar creditele imobiliare au fost majorate cu 4,2% (493 milioane lei), la 12,1 miliarde lei
In total, creditele pentru persoane fizice au avansat cu 6,5%, echivalentul a 1,3 miliarde lei, la 21,711 miliarde lei.
Creditele BRD pentru firme sunt de trei ori mai putine decat cele pentru populatie
Creditele acordate de BRD persoanelor fizice, in valoare de 21,7 miliarde lei, au ajuns astfel sa fie de aproape trei ori mai mari decat finantarile pentru firme, care au scazut la 7,7 miliarde lei.
BRD a pierdut un punct din cota de piata la creditele pentru persoane juridice pe parcursul ultimului an, de la 9,5% in iunie 2017 la 8,5% in iunie 2018, in timp ce la depozitele atrase de la firme a pierdut doua puncte, de la 14,3% la 12,3%.
BRD a pierdut cota de piata chiar si in cazul clientelei persoane fizice: de la 16,9% in iunie 2017 la 16,5% in iunie 2018 la credite si de la 14% la 13,5% la depozite.