www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Strategie nationala de educatie financiara

Autor: Bancherul.ro
2018-07-24 12:14

Ministerul Educației Naționale, Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Asociația Română a Băncilor au încheiat un Acord de colaborare pentru realizarea de activități comune în domeniul educației financiare și elaborarea Strategiei Naționale de Educație Financiară (SNEF), se arata intr-un comunicat de presa, in care se mai mentioneaza urmatoarele:


Scopul acordului vizează dezvoltarea, însușirea și aprofundarea unor elemente ale educației financiare la nivelul învățământului primar, gimnazial, liceal, universitar și al persoanelor adulte. Acordul de colaborare asigură un cadru inter-instituțional prin intermediul căruia cele cinci părți semnatare vor realiza activități comune în domeniul educației financiare pentru grupurile țintă şi schimburi de experiență privind inițiativele existente ale partenerilor în domeniul educației financiare.


Etapele premergătoare elaborării Strategiei Naționale de Educație Financiară vizează conceperea „Cărții albe” - lista actorilor angrenați în activități sau proiecte din domeniul educației financiare, precum şi a unui studiu național referitor la nivelul actual al cunoștințelor din domeniul educației financiare.


Documentul stipulează elementele de bază ale acțiunilor recomandate la nivelul grupurilor țintă, precum și principiile definitorii ale acestor acțiuni.


Astfel, la nivelul învățământului primar, Acordul recomandă includerea disciplinei opționale „Educație financiară” în oferta educațională a unităților de învățământ și sprijinirea predării acesteia, prin inițierea și dezvoltarea unor activități specifice.


La nivelul învățământului gimnazial și liceal, semnatarii ȋşi propun să asigure suportul în formarea cadrelor didactice care vor preda disciplina „Educație economico-financiară” pentru clasa a VIII-a, respectiv să susțină prezentări ȋn faţa elevilor, pe teme specifice educației financiare.


La nivel universitar, vor fi diseminate, în cadrul universităților partenere, informații de actualitate privind principalele decizii și evoluții din domeniul financiar.


Totodată, vor fi susținute prezentări adresate studenţilor în cadrul unor programe pe teme specifice educației financiare și vor fi realizate proiecte dedicate cadrelor didactice universitare.


Pentru adulți vor fi realizate campanii de informare, dedicate diverselor grupuri țintă identificate.


Partenerii vor realiza o platformă online comună care va conține materiale și informații privind evenimentele organizate şi vor distribui, ȋn mod gratuit, materiale informative precum DVD-uri, cărți, pliante, broșuri etc.


Pentru a asigura coordonarea procesului de educație financiară a grupurilor țintă vizate, se va constitui Comitetul pentru educație financiară, care va fi compus din reprezentanți ai instituțiilor partenere. Durata Acordului este de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire prin decizia partenerilor.