Guvernul este de acord cu o lege populista care permite romanilor sa scape de 80% din datoriile pe care le au la creditele vandute de banci sau IFN-uri firmelor de recuperare creante, ceea ce induce nu doar hazard moral, stimuland comportamentul de neplata, dar ar putea incalca si dreptul de proprietate consfintit de Constitutie.

In plus, BNR considera ca legea, adoptata de Senat si analizata in prezent de Camera Deputatilor, a fost initiata in interesele personale ale parlamentarilor executati silit care urmaresc astfel sa scape de datorii.

“Daca ati avea posibilitatea sa aruncati o privire pe lista debitorilor din sistem, v-ati putea face o idee clara despre acest lucru”, potrivit sefului supravegherii bancilor din BNR, Nicolae Cinteza.

BNR mai avertizeaza ca daca o astfel de lege ar fi adoptata, va fi afectat procesul de acordare de noi credite, intrucat bancile vor fi reticente sa-si asume riscuri, in conditiile in care clientii vor sti ca vor putea scapa de o mare parte a datoriilor.

Mai mult, firmele de recuperare ar putea fi puternic afectate de aceasta lege, astfel incat bancile ar putea fi nevoite sa-si dezvolte propriile departamente de recuperare.

In prezent, numarul firmelor de recuperare creante inregistrate la ANPC a ajuns la 61. (vezi aici lista)

Este vorba de proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care in forma adoptata de Senat prevede ca cesionarul unui credit (firma de recuperare creante) “nu va putea pretinde de la debitorul care are calitatea de consumator mai mult decat dublul sumei platite de acesta pentru a cumpara creanta de la cedent (banca sau IFN).”

“Debitorul-cedat care are calitatea de consumator se va putea elibera de datorie platind cesionarului dublul pretului pe care acesta l-a platit pentru a dobandi creanta, fara costuri suplimentare”, mai prevede legea.

“Pentru echilibrarea riscurilor contractuale, prezenta lege se aplica si contractelor aflate in derulare la data intrarii sale in vigoare”, conform legii adoptate de Senat.

Firmele de recuperare creante cumpara creditele neperformante de la banci cu preturi in jur de 10% din valoarea acestora, conform BNR, ceea ce inseamna ca vor putea recupera de la datornici maxim 20% din credite, daca legea va intra in vigoare.

De exemplu, daca un credit de 10.000 de lei a fost cesionat de o banca la un pret de 1.000 de lei (adica 10% din valoarea creditului), firma de recuperare va mai putea cere de la datornic cel mult 2.000 de lei, fara alte costuri suplimentare.

Guvernul a trimis Parlamentului, in 4 iunie, punctul sau de vedere, semnat de premierul Viorica Dancila, in care sustine adoptarea acestei initiative legislative “avand in vedere ca masurile propuse vin in sprijinul consumatorilor aflati in faza de cesionare a contractelor”.

A doua zi, in 5 iunie, comisia economica din Camera Deputatilor, condusa de deputatul PSD Gheorghe Simon, a avizat favorabil proiectul de lege, cu doar doua voturi impotriva.

Legea a fost inscrisa apoi pe ordinea de zi a sedintei Camerei Deputatilor, camera decizionala, din 10 iulie, insa nu a fost adoptata, facandu-se precizarea ca “se dezbate sub rezerva primirii raportului comun al comisiilor pentru buget si juridica”, raport care inca nu exista. In aceeasi situatie s-au aflat si legile pentru plafonarea dobanzilor la credite si cea pentru contractele de leasing si penalitatile la credite.

Opinia Guvernului nu este bazata pe argumente solide si echilibrate, care sa analizeze efectele legii si din perspectiva firmelor de recuperare si a efectelor asupra pietei bancare si a creditarii, precum si concordanta cu normele europene, ci doar se citeaza din expunerea de motive a legii, o tirada impotriva firmelor de recuperare care-si asupresc clientii pentru a face profituri uriase, fara argumente economice si sociale obiective care sa justifice o astfel de lege.

Cum a fost justificata legea

In expunerea de motive pentru initierea acestei legi, nesemnata, dar in care se distinge stilul avocatului Piperea, cel care a influentat adoptarea si altor legi, precum darea in plata, se invoca abuzurile firmelor de recuperare cu privire la desconsiderarea cazurilor sociale, in lipsa unei legislatii specifice pentru colectarea creantelor.

Pe de alta parte, initiatorii, un numar ridicat, de 93 de senatori si deputati, sustin ca legea urmareste si eliberarea “debitorului captiv” legat de “creditorul dominant pe perioade mari de timp”, asadar mai clar spus este o lege pentru iertarea datoriilor.

Firmele de recuperare sunt descrise ca niste vampiri care “cumpara la sume derizorii drepturi de creanta, demarand sau continuand masuri agresive de executare silita impotriva consumatorilor, drenand de resurse patrimoniul acestora si grevand fractiuni importante din veniturile lor viitoare, care vor fi deturnate de la destinatiile lor normale: intretinerea familiala, facturi la utilitati, educatia copiilor, ingrijirea sanatatii, activitatile sportive si culturale.”

Expunerea de motive

“Utilizarea excesiva a unor instrumente juridice de concentrare a puterii economie si abuzurile intalnite in practica in desele cazuri in care debitorii sunt “impachetati” in portofolii de creante indiferent de starea lor financiara si de atitudinea fata de datorie releva necesitatea instituirii unor garantii legale in vederea apararii drepturilor consumatorilor antrenati, fara voia lor, in aceste operatiuni, mai ales in relatia cu entitati, cum sunt colectorii de creante, care un prezent sunt foarte sumar reglementate.

Libertatea contractuala exercitata de pe pozitii de putere economica dominanta derapeaza usor in abuz de putere economica, iar aceasta ajunge, deseori, sa esueze intr-o lipsire de libertate a debitorului captiv in cadrul unor raporturi juridice care il leaga de creditorul dominant pe perioade mari de timp.

Multiplicat la infinit, acest raport juridic de captivitate poate avea consecinta risipirii energiei si a resurselor financiare necesare revigorarii economiei nationale si poate determina un colaps economic si social, prin oprirea circulatiei banilor si reducerea la cote de avarie a consumului.

In acest context, societati comerciale avand ca obiect de activitate recuperarea creantelor cumpara la sume derizorii drepturi de creanta, demarand sau continuand masuri agresive de executare silita impotriva consumatorilor, drenand de resurse patrimoniul acestora si grevand fractiuni importante din veniturile lor viitoare, care vor fi deturnate de la destinatiile lor normale: intretinerea familiala, facturi la utilitati, educatia copiilor, ingrijirea sanatatii, activitatile sportive si culturale.
Acest domeniu impune o reglementare mai atenta, fiind vorba, in general, despre cazuri sociale, dar mai ales despre exploatarea situatiei tragice a unor persoane care sunt pe cale de a fi evacuate din locuinta de familie. Acesta este un domeniu in care nu poate fi clamata libertatea absoluta a pietei in contra imperativului de a oferi o protectie unor categorii dezavantaje de consumatori in fata intereselor speculative ale unor entitati ghidate exclusiv de imperativul profitului maximal.”